În ziua a nouăsprezecea a lunii mai- pomenirea sfântului mucenic Patrichie, episcopul Prusei, şi a celor împreună cu el: Acachie, Menandru şi Polien. Dintre aceştia, Patrichie, fiind pârât deoarece credea în Hristos, a stat de faţă înaintea eparhului Iulie, care căutând să-l facă să se închine la idoli, îi spunea că izvorârea apelor celor calde se înfierbântă prin purtarea de grijă a zeilor şi sunt vărsate pentru binele oamenilor. Iar sfântul mucenic i-a răspuns că întru-adevărat, pentru binele oamenilor izbucnesc apele cele fierbinţi, însă prin puterea Domnului nostru Iisus, Care a rânduit două locuri: unul plin de bunătăţi, în care se odihnesc drepţii, iar celălalt plin de întuneric şi de foc, unde vor fi osândiţi păcătoşii după învierea cea din morţi; şi căuta sfântul să explice eparhului felul şi rostul acestei rânduieli dumnezeieşti, însă el a poruncit să fie aruncat în mijlocul izbucnirilor de ape fierbinţi, care lui nimic nu i-au stricat ci mai vârtos acelora ce l-au băgat. Atunci i s-a tăiat capul cu sabia împreună cu Acachie, Menandru şi Polien. Şi se face soborul lor în casa preasfintei de Dumnezeu Născătoarei.
