Argentina a raportat 504.580 de cazuri de febră denga de la începutul acestui an, în cadrul unei epidemii care este de 3,26 ori mai amplă decât cea din anul trecut, cauzată de infecţiile numeroase din regiunea sa centrală, a anunţat ministerul argentinian al Sănătăţii, relatează Agenția Xinhua, preluată de Agerpres.
Numărul acestor cazuri reprezintă 97% din totalul celor 521.746 de cazuri înregistrate pe parcursul întregului sezon de febră denga din 2023, din săptămâna 31 din 2023 până în săptămâna 22 din 2024, potrivit Buletinului Naţional Epidemiologic Naţional publicat de acest minister. Regiunea centrală a Argentinei a înregistrat cel mai mare număr de cazuri, reprezentând 61,9% din total, fiind urmată de regiunea nord-vestică (22,8%) şi regiunea nordică (13,1%).
Boala se transmite local în 19 dintre cele 24 de districte ale ţării sud-americane şi a cauzat un total de 365 de decese în acest sezon, din care 355 au fost înregistrate în 2024.
Decesele au fost raportate „în toate grupele de vârstă”, însă cea mai
mare rată de mortalitate a fost înregistrată în rândul persoanelor de peste 80 de ani, precizează acelaşi buletin, adăugând că cele mai frecvente semnale şi simptome ale victimelor au fost febră, dureri de cap, ameţeli, vărsături, diaree şi dureri abdominale.
O campanie de vaccinare a fost lansată în districtele considerate prioritare şi se adresează cu precădere persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 39 de ani.