Florin Tănăsescu

Fiindcă unii oameni zdraveni la cap nu puteau s-adoarmă de chirăieli, lătrături – prin unele zone, chiar muşcături – au fost chemaţi, ieri, hingherii.
Pentru că la margini de şosele fojgăiau multe javre şi ceva cotârle – lidere ale Sindicatului Sevraj – a fost nevoie de intervenţia angajaţilor de la Ecarisaj. Tot ieri.
În condiţiile în care, pe lângă gospodăriile oamenilor nu mai dădeau târcoale vulpile, ci mârâiau câinii scăpaţi din lanţ, – sătenii au pus zbilţuri. Asta se-ntâmpla alaltăieri.
În fine, de frica turbării cvasigenerale, s-a stabilit că-i bine ca-n ţara asta să se mai audă, măcar noaptea, şi greierii. Ziua, Dumnezeu cu mila!
D-aia a început munca de ecarisare, fiind amânate altele precum deratizarea, desţânţărizarea.
Aşa se face că angajaţii pe o perioadă determinată – o lună – de la „Strângeţi maidanezii care se vaită c-au pierdut alegerile” – au început fugăreala potăilor.
Muncă grea în perioada asta. Urlete cât casa. Scuzaţi, cât primăria!
Nu de alta, dar maidanezii erau obligaţi să îmbrăţişeze câte-o sapă, câte-o lopată, câte-o greblă…
Adică, să treacă la treabă.
N-au putut fi luaţi şi duşi pe pustii câinii care-au depus contestaţii. Şi-atâtea procese – nu vă gândiţi la alea de conştiinţă, că-s lipsă!- sunt pe rol c-a fost înfiinţat Tribunalul Gura Di-Ham şi Curtea de Apel Coada de căţel Ham-Ham.
Atâtea chirăieli, lătrături, urlete la lună şi la stele s-aud de trei zile în ţara asta c-au fost chemaţi, ieri, hingherii.
Atât de mulţi au fost mobilizaţi pentru a strânge potăile că te întrebi de nu era mai bine să fie însutite/înmiite primăriile. Să aibă şi oamenii sănătoşi la cap parte de linişte.
Aşadar, ieri, hingherii…
Doar că şi poimâine va fi o zi în care se va spune că au fost chemaţi, iar, hingherii.
Ham!