Peste 3000 de suporteri petroliști au ținut să-i facă o primire „fierbinte” lui Mehmet Topal, fostul mare internațional turc fiind prezentat și conducând pentru prima dată un antrenament al „lupilor”.

Până să-și cunoască elevii, Mehmet Topal a vorbit în cadrul unei conferințe de presă, la care a fost prezent alături de președintele Claudiu Tudor și de vicepreședintele Cristian Fogarassy, ”supervizat” din sală de familia sa – soția și copilul, dar și de alți ”prieteni” turci, printre care și Pertev Onguner – viitor vicepreședinte al clubului ploieștean. Onguner – fost baschetbalist de performanță, care deține o firmă de impresariat, este ”reprezentantul” în conducere al viitorului investitor, Serhan Cetinsaya.

„Este o onoare pentru mine să mă aflu aici. Știu că am venit la o echipă importantă, este prima mea experiență ca antrenor, dar așa cum am încercat tot timpul, ca jucător, să ajung la cel mai înalt nivel, același lucru îl voi face și ca antrenor! Eu și echipa mea vom da tot ce putem pentru Petrolul. Nu am avut contacte cu oameni care n-au avut ținte înalte în viața lor, așa că targetul meu este, anul acesta, să jucăm în play-off, iar în trei ani să ne batem pentru titlu, să fim campioni. Am văzut deja aproape toate meciurile Petrolului, am studiat ce jucători avem. Dacă încep un lucru, mă pregătesc înainte. Nu mă bag fără să știu înainte. Dacă o să vorbesc despre jocul de anul trecut, aș fi nerespectuos față de antrenorii de anul trecut. Vreau să jucăm frumos, să se distreze și fanii. Nu vreau să jucăm urât și doar să câștigăm”, a mai declarat antrenorul turc.”, a mărturisit Topal. „E foarte important ca jucătorii să reacționeze bine la ceea ce cerem. Facem tot ce putem să ne dezvoltăm și noi, să-i dezvoltăm și pe jucători. Eu am făcut ce mi-a spus inima și am venit aici. Sunt un om sentimental, care ascultă de ce-i spune inima. Am venit aici cu inima, am încredere că vom fi fericiți aici. Suporterii să fie liniștiți, știu bine ce trebuie să fac! Voi face tot ce depinde de mine aici”, a adăugat noul tehnician al „galben-albaștrilor”.
Staff cu un turc și un grec, așteptând Licența PRO
La scurt timp după încheierea conferinței, Topal a pășit pentru prima data pe „Ilie Oană”. Primirea a fost pe măsură, antrenorul turc fiind întâmpinat cu mare entuziasm de către cei 3-4000 de suporteri prezenți pe stadion. Alături de el, la primul antrenament s-au aflat și doi dintre noii componenți ai staff-ului tehnic, grecul Pantelis Pantelopoulos (preparator fizic, cu o experiență vastă, la echipe precum Fenerhce, Alanyaspor, Malatyaspor, Asteras Tripoli) și turcul Cafer Kaynar (antrenor secund, ex-Besiktas). Cât de curând, ”partea turcă” va adduce și un antrenor cu ”Licență PRO”, care să completeze staff-ul tehnic cu cea mai important ”piesă”.

De ieri, echipa s-a mutat la Mogoșoaia, pentru un stagiu de pregătire ce se va întinde pe durata acestei săptămâni, iar ulterior este preconizat un nou cantonament, cel mai probabil în Turcia. Foto: Răzvan Păsărică

Mateiu, prima achiziție ”serioasă”
FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu Alexandru Mateiu, experimentatul mijlocaș semnând un acord valabil pentru următoarele două sezoane.
Debutant, în primul eșalon, cu FC Brașov, în stagiunea 2009-2010, Mateiu (34 ani) a evoluat în ultimii 10 ani la CS Universitatea Craiova, formație cu care a câștigat două Cupe ale României și o Supercupă! Iar după un deceniu în Bănie, acesta s-a prezentat la Ploiești, odată cu primul antrenament al lui Topal, dând speranțe că va urma o campanie de achiziții care să confirme așteptările fanilor.

Vine și un portughez
Clubul ploieștean îl așteaptă și pe fundașul portughez Tiago Goncalves. În vârstă de 23 de ani, el este liber de contract, după ce a jucat ultima dată la Belenenses. Goncalves a mai evoluat în Italia, la Genoa, Messina, Novara și Pontedra.