Un fost mare internațional turc, cu 81 de meciuri în naționala țării lui – Mehmet Topal – este foarte aproape de a prelua Petrolul, ca antrenor, urmând să-l înlocuiască pe Laszlo Balint! Fost fotbalist de top, ex-mijlocaș defensiv, care a activat la echipe precum Galatasaray, Valencia, Fenerbahce și Besiktas, Topal este așteptat în România să preia gruparea ploieșteană, unde are șansa să-și treacă în CV, dacă actele se vor semna, primul contract ca antrenor principal!
Cu 7 ani petrecuți la Fenerbahce, în perioada 2012-2019, cu o carieră deosebită și în naționala Turciei, unde a debutat în februarie 2008, Topal a ”agățat ghetele în cui” acum doi ani, venirea sa la Ploiești urmând să fie ”garanția” că la Petrolul vor apărea ceva ”plusuri” și la nivel financiar, acesta urmând să vină cu cel puțin unul dintre investitorii turci cu care clubul discutase încă din iarnă!
Ieri Petrolul a anunțat oficial despărțirea de Gyusi Balint.