Conform unei dispoziții semnate de către primarul orașului Comarnic, Sorin Nicolae Popa, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din Comarnic va avea program cu publicul toată săptămâna, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Decizia a fost luată pentru a veni în întâmpinarea locuitorilor din Comarnic care au actele de identitate expirate și vor să voteze, aceștia având posibilitatea să intre în posesia unui nou act de identitate care va fi eliberat în ziua solicitării, atât pe data de 8 iunie a.c., cât și în ziua alegerilor, pe data de 9 iunie, în intervalul orar în care secțiile de vot vor fi deschise. Astfel, conform unei informări a Primăriei Comarnic, programul Serviciului Public de Evidență a Persoanelor Comarnic va avea următorul program cu publicul: astăzi, între orele 8.30-13.30; joi, între orele 10.30 – 18.30, vineri, între orele 8.30-13.30; sâmbătă, între orele 8.00-16.00, duminică, între orele 7.00 – 22.00.