V. S.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat începerea lucrărilor de reparații la unul dintre cele mai vechi viaducte de pe DN1, cel peste Valea Orății, la Posada. Zilele trecute a început montarea schelelor necesare demarării lucrărilor, astfel încât acest viaduct de aproape 100 de ani să intre în reparații.
După parcurgerea etapelor anterioare, de expertizare și organizare a licitațiilor pentru lucrări, CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, începe lucrările.
De-a lungul timpului, am scris despre starea acestui viaduct, o lucrare de artă a cărei boltă inițială a fost construită în anul 1925, iar bolta nouă – pentru lărgirea carosabilului, a fost construită în anul 1978.
Printr-o expertiză efectuată în anul 2015, acest viaduct a fost inclus în rândul structurilor aflate într-o stare avansată de degradare, fiind necesare lucrări de reparații, de reabilitare și consolidare, precum și înlocuire a unor elemente deteriorate. De-a lungul anilor care au trecut de la realizarea acestei expertize, au mai fost făcute unele lucrări la acest viaduct, însă acum este nevoie de noi operațiuni de întreținere a acestuia.