F.T.
Potrivit datelor centralizate la nivelul Direcției Silvice Prahova, în primul trimestru al anului curent, reprezentanții instituției au desfășurat peste trei mii de controale pe linia circulaţiei materialului lemnos, în urma cărora au fost confiscați 233 de metri cubi material lemnos. Totodată, potrivit precizărilor făcute de către inginerul Ovidiu Ştefănescu – responsabil Compartiment „Pază” din cadrul direcției -, în primele primele trei luni ale anului curent au fost constatate 59 de infracțiuni la regimul silvic, reprezentând un prejudiciu de 132 de metri cubi, în sumă totală de 60.980 de lei.
Cu referire la cantitatea de material lemnos „abandonată” – respectiv arbori tăiați ilegal, dar nescoși din fondul forestier – aceasta a fost de 27 de metri cubi, însumând 3.780 de lei. În ceea ce privește volumul de masă lemnoasă nejustificată – respectiv material lemnos furat ce nu a putut fi justificat de către personalul silvic – acesta a fost „aproape nesemnificativ”, cu referire la acest subiect urmând să revenim. Demn de remarcat, însă, este că, în primul trimestru al anului curent, atât numărul infracţiunilor, cât şi cel al contravenţiilor la regimul silvic au cunoscut, la fel ca în anii precedenți, un trend descrescător.