George Marin
Tare ne-am amărât când am reușit doar un 2-2 cu Sepsi, în ultimul meci din grupă pe care ni l-a programat ediția tocmai încheiată a Cupei României. Și mai tare ne-am amărât când ne-am trezit că Hermannstadt – echipa care reprezintă gazda finalei de miercuri – a marcat la Târgoviște în ultima clipă, suflându-ne calificarea din această grupă pe care a câștigat-o Corvinul, de acum merituoasa posesoare a trofeului. Nouă, ploieștenilor, nu ne-a rămas altceva de făcut decât să plângem că am bătut Pecica doar cu 2-1 (Corvinul le-a dat 6-0, tot pe terenul arădean!). Însă, după amărăciunea de la acea vreme, cu ocazia finalei a sosit și un moment de mică bucurie. Trei ploieșteni, Manolache, Velisar și Nicolae, au făcut parte dintre cei care au încheiat meciul învingători. În același timp, alți trei actual hunedoreni au îmbrăcat tricoul petrolist nu demult: Coman, Lică și Chindriș. Am urmărit cu atenție evoluțiile lor și vom trece succint în revistă – o flash-radiografie, dacă vreți – „producția” lor de pe teren.
Antoniu Manolache ar fi putut fi declarat omul meciului dacă portarul Ștefan Lefter nu ar fi avut importanta contribuție din final, la loviturile de departajare. Manolache a reușit să blocheze destule acțiuni adverse, două intervenții salutare din debutul partidei dând imbold atât lui cât și echipei. Pe lângă golul marcat – șut de la marginea careului – și lovitura de departajare din final executată cu precizie – a fost al doilea din lista executanților – Manolache a mai avut șansa unui gol la o lovitură de cap în urma unei lovituri libere, dar portarul Pap a salvat de la rădăcina barei din dreapta sa. În apărare, Manolache a acoperit și zonele expuse de colegii de linie Velisar și Lică. Evoluția lui Manolache poate fi caracterizată printr-un singur cuvânt: impecabilă!
Mihai Velisar și-a acoperit zona sa cu destul succes, dar a și fost depășit în câteva rânduri fie pentru că a fost neatent – mai rar – fie că nu a primit ajutor din partea mijlocașului Pîrvulescu, ceea ce a făcut ca el să se găsească între doi adversari. Însă, în acest gen de situații Velisar a fost sprijinit cu succes de Manolache sau Hrezdac. Din păcate, o poziționare nefericită, foarte aproape de Manolache, a oferit zonă de manevră gălățenilor în acțiunea care a premers obținerea loviturii de pedeapsă prin care băieții de la Dunăre au preluat conducerea cu 2-1. Velisar are două merite mari în succesul Corvinului: excelenta pasă către Pîrvulescu, în lung de linie, generatoare a acțiunii de la primul gol hunedorean, și faptul că a rezistat până la final pe teren deși medicul echipei l-a „vizitat” pe teren în două rânduri, apărătorul stânga fiind la un pas de schimbare.
Marius Coman s-a dovedit același atacant luptător, ținându-i permanent în priză pe Cissé și pe Yabré, apărătorii centrali ai Oțelului. Cu excepția primei lovituri din seria de departajare apărată de portarul Eduard Pap, Coman s-a dovedit același oportunist puncheur, reușind să egaleze scorul la 1-1.
Viorel Lică a mai demonstrat încă o dată de ce nu a rămas în lotul Petrolului sau în cel al ieșenilor. Lent, cu unele deficiențe în marcaj, a încasat un avertisment când a fost depășit în viteză și a făcut faultul sancționat cu lovitura liberă pe care Rasović l-a transformat în golul cu care s-a deschis scorul. Blocarea unui șut tras de Bodișteanu, deviind mingea în corner, a fost una dintre puținele sale realizări notabile, fără a uita centrarea sa, respinsă de gălățeni, la golul înscris de Manolache, într-un moment în care Lică se găsea în retragere spre propriul careu, dar nesupravegheat într-o zonă liberă. A fost înlocuit de Chindriș, chiar înaintea prelungirilor, dar postul său a fost preluat de Ionuț Pop.
Marius Chindriș a fost distribuit pe postul său obișnuit, de mijlocaș. El a jucat destul de retras, prudența fiind cuvântul de ordine în tabăra hunedoreană, aproape sleită de puteri, dar cu vigoarea venind din dorința de victorie.
În fine, deși nu a intrat în joc, tânărul Adrian Nicolae (născut în 2003), ploieștean get-beget, ca și Velisar, fost junior petrolist și trecut și pe la vecinii din Blejoi, își așteaptă rândul. Cum bine se știe, și rezervele contribuie la pregătirea titularilor, mai ales când le suflă în ceafă acestora din urmă.
P.S. Nu putem uita de arbitrajul prestat de mărețul arbitru FIFA Marcel Bîrsan sub protectorii ochi ai șefului Vassaras și ai observatorului Goga, un poet nedeclarat al domeniului, dar mai mult decât realist în sprijinul nonvalorilor dovedite. Dacă va fi ca Bîrsan să arbitreze în insulele britanice în vreo Conference League – mai sus nu are ce căuta – lumea din pub-uri va avea de ce râde după meci. Și nici cu VAR-ul nu ne e rușine. În meciul de la Sibiu, la VAR s-a aplicat vorba românească „corb la corb nu își scoate ochii” – apropo de cunoscuta legendă – dar observăm că această vorbă se aplică aproape permanent în „minunatul” nostru fotbal. Se demonstrează că vorba lui Andone, spusă mai demult și referitoare la unii dintre jucătorii pe care i-a antrenat la Dinamo, „pe mulți i-am vopsit eu”, este valabilă și în arbitrajul românesc actual. Mulți „cavaleri în negru”, cum erau numiți nu demult, nu mai dau cu vopsea, dau cu VAR și albesc orice.
