Fermierii care vor să beneficieze de schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite» pot transmite cereri de plată aferente anului 2024 în perioada 13 mai – 5 iulie, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis AGERPRES, schema de ajutor de stat menţionată este aferentă Măsurii 8, Submăsura 8.1 «Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite», din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
Cererile de plată se depun la Centrele APIA de către beneficiarii care au depus Cereri de sprijin în cadrul sesiunilor 1/2016, 2/2017, 3/2018, 4/2019, 5/2020 sau/şi 6/2021.
APIA precizează că formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse până la data de 22 iulie 2024, inclusiv.
În funcţie de tipul plăţii solicitate, dosarul cererii de plată trebuie să cuprindă documentele doveditoare privind efectuarea lucrărilor de înfiinţare, împrejmuire şi întreţinere, specificate în capitolul V din Formularul – tip de Cerere de plată pentru anul 2024.
Acasă Actualitate APIA primeşte cereri de plată aferente anului 2024 pentru schema referitoare la...