N.Dumitrescu

Printre proiectele de hotărâre supuse dezbaterii și votului în Consiliul Local Ploiești la sfârșitul lunii trecute s-a regăsit și cel care a vizat prelungirea contractului cu Apa Nova.
Subiectul este unul mai vechi și s-a tot tergiversat din cauza divergențelor dintre primarul Andrei Volosevici și o parte dintre aleșii locali, decizia prelungirii contractului tranșându-se recent, după o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții societății. Astfel, așa cum prevede proiectul aprobat de consilierii locali, s-a decis prelungirea cu 12 ani și jumătate a duratei Contractului de Concesiune privind gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și a serviciului de canalizare în Ploiești, încheiat inițial cu societatea Apa Nova Ploiești la data de 14.06.2000, contractul urmând să expire la data de 14.12.2037. Odată cu prelungirea contractului menționat, a fost aprobat și noul plan de investiții, în baza unui act adițional atașat la contractul inițial de concesiune, printre obiectivele incluse regăsindu-se și noua stație de epurare a orașului, începută cu ani în urmă, dar nefinalizată. De altfel, în acest act adițional se regăsesc și o serie de date referitoare la istoricul acestei stații de epurare: ”Noua stație de epurare este independentă de cea existentă. Din cauza nealocării fondurilor de la bugetul de stat, dar și a litigiilor, lucrările la noua stație, în baza contractului de execuție a lucrărilor încheiate în 2008, nu au fost finalizate nici până astăzi, fiind sistate din anul 2013, în prezent Primăria Ploiești demarând discuții cu constructorul în vederea încheierii unui acord de încetare a contractului de lucrări. Stația de epurare existentă, operată de Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, sub coordonarea Primăriei Ploiești, a fost construită în perioada 1965-1970, fiind dotată doar cu o treaptă mecanică și, ca atare, nu poate opera conform prevederilor legale. În vederea stabilirii lucrărilor rămase de executat la noua stație de epurare, dar și a echipamentelor necesare conform proiectului tehnic, în anul 2022 s-au contractat servicii de expertiză tehnică, iar concluziile au fost următoarele: lucrările rămase de executat constau în procurare și montaj echipamente și utilaje pentru treapta biologică de epurare a apei și instalații de biogaz, linia de nămol, instalații de încălzire, ventilare și climatizare. Se mai recomandă și efectuarea unui audit al tuturor echipamentelor, având în vedere că un procent de 80% dintre acestea vor necesita înlocuire din cauza degradării survenite în urma condițiilor improprii de depozitare”. Așa cum se mai arată în proiectul de hotărâre aprobat, în urma ultimelor negocieri cu Apa Nova, s-a reiterat disponibilitatea acestei societăți de realizarea de investiții suplimentare pentru extinderea, modernizarea, redimensionarea rețelei de alimentare cu apă și canalizare, dar și pentru noua stație de epurare care trebuie finalizată.