Ioan Groşescu
În anul 1957, două evenimente au marcat Ploieştii, poate chiar trei. Primul: s-au retras eliberatorii ruşi care ocupaseră oraşul şi ţara în 1945 (1402 militari, cu Molotovurile lor cu tot). Al doilea: mai mulţi copii, majoritatea născuţi în 1943, câţiva în 1942 sau 1944, iar eu în 1941, au plecat din şcolile lor primare, din oraş şi din judeţ şi s-au înscris la Şcoala medie nr.1 “I.L.Caragiale” din Ploieşti, şcoală care a purtat acest nume din 1952 până în 1965 (devenită din 1956 mixtă), urmaşa şi continuatoarea Liceului “Sfântul Petru şi Pavel”, nevoită, după război, să-şi abandoneze clădirea de pe bulevard, grav avariată de bombardamente, şi să se refugieze în somptuoasa clădire a Palatului Şcoalelor Comerciale, de pe Oilor, stradă botezată, neinspirat, Gheorghe Doja. Al treilea eveniment: echipa de fotbal “Petrolul” Ploieşti a devenit, pentru prima oară, campioană naţională. Pe 15 septembrie 1957, ceva mai mulţi de 200 de copii, fete şi băieţi, în vârstă, unul, poate doi de 14 ani, majoritatea de 15 ani, de 16 eu, probabil toţi pionieri, au pătruns pe porţile – căci impresionantele intrări uşi nu se puteau numi – palatului, pe care, mai târziu – motivat de disciplina aspră impusă, de intrarea şi ieşirea controlată cu maximă stricteţe, de obligativitatea purtării uniformei cu matricola aferentă, de raidurile făcute de către profesori pe la restaurante şi săli de cinema – îl vor numi “Bastilia”, au fost împărţiţi în cinci săli de clasă imense. Li se păreau. Pe măsură ce s-au întâlnit cu profesorii, emoţia, la început greu de strunit, a pus stăpânire pe sufletele lor crude. Şi cum să nu fie aşa când o tovarăşă – apelativ obligatoriu în acea perioadă – directoare, de o sobră ţinută de zeitate egipteană, care s-a recomandat, milităreşte, Aspasia Vasiliu, le-a expus, cu voce aspră, răspicat, regulile şcolii, care păreau draconice. Aspra conducătoare era însoţită şi susţinută prin înclinarea capului de doi cerberi, la fel de serioşi, însă plăcuţi vederii şi de o distincţie care intimida. Erau directorii adjuncţi, prezentaţi a fi profesorii Toma Negulescu şi Aurel Vijoli. În zilele următoare, bobocii au cunoscut profesorii: Nicolae Simache, Gheorghe Milica, Ion Grigore, Dăscălescu Hristache, Banu Constantin, Georgescu George, Preda Eusebiu, Bâzu Ion, Simionescu Maria…: istorie, limba română, matematică, geografie, franceză, limba latină… Atunci bobocilor le-a încolţit teama că nu vor putea face faţă unor asemenea somităţi, adevăraţi monştri sacri ai învăţământului. Dar s-au mai relaxat – şi rău au făcut, căci ştacheta a rămas sus, iar mâţa blândă s-a dovedit a zgâria – când au apărut profesorii ceva mai apropiaţi de vârsta lor: Mălăeru Olga, stăpâna şi manipulatoarea moleculelor, Lungu Sofia, frumoasa filosoafă – obligată de îndoctrinata programă şcolară, care nu se sumeţise să-şi ia numele de curricullum, ştiind că nu-i de nasul ei – să predea socialism ştiinţific, sobrii însă extrem de prezentabilii Robert Covaci şi Fornade…, frumoşii apolitici – căci gimnastica e dată de la natură şi nu de la partid – Mătuşa – cizelator de gimnaşti, Predescu-creator de handbalişti şi de echipe campioane, zis Fişte sau Simeon, zis Pişpi-cicălitorul atleţilor… Ce dascăli, ce elevi!? O nouă lege a învăţământului, care completa reforma din 1948, prevedea ca liceul să fie de 11 ani de studiu, iar din clasa a IX-a să se împartă în clase profil real şi umanist. Aşa că, după doi ani de învăţătură în această formulă organizatorică, în clasa a noua – în 1959, acomodarea care începuse să se statornicească între tinerii învăţăcei veniţi din cele patru zări a fost tulburată: 134 au fost puşi să opteze şi au optat să continue studiile în trei clase supradimensionate cu profil real, unde predominante erau materiile numite ştiinţifice, iar 70 au fost împărţiţi în două clase cu profil umanistic. În 1959, şcolii i s-a propus să se mute în localul său de pe bulevard. A refuzat, drept pentru care s-a mutat acolo liceul care se afla cu el în Palatul Şcoalelor Comerciale şi care se va numi “A.Toma”, cu frumoasele lui fete. De aici s-a născut, în mintea unora, confuzia că liceul “A.Toma”, devenit “Mihai Viteazul”, ar fi urmaşul Liceului “Sf. Petru şi Pavel”. Datoria elevului este să se supună rigorilor. Încă doi ani de studiu, de griji, de speranţe, de închegare de trainice şi dovedite nemuritoare prietenii. În mintea tuturor încolţeau, se înfiripau, păleau sau reveneau proiecte de viitor. Mai aproape era însă examenul de maturitate, aşa se numea monstruosul Bacalaureat (cu examene la şase materii, căci de maturitate a fost acel examen pe care l-au trecut, în 1961, nu mai puţin de 204 (două sute patru) absolvenţi ai, de-acum, Liceului “I.L.Caragiale” din Ploieşti. În 1961, Iolanda Balaş stabilea, la Sofia, al 14-lea record mondial la săritura în înălţime (ultimul) cu 1,91m, din august al aceluiaşi an, a început ridicarea zidului Berlinului, iar cei 204 absolvenţi vor lua numele, pe care şi-l vor transforma în renume, “Promoţia 1961”. În 29 noiembrie 1964, liceul lor şi-a sărbătorit 100 de ani de existenţă. La acea dată, majoritatea fiind studenţi, puţini au aflat de grandioasa manifestare şi şi mai puţini au putut fi prezenţi în sala cinematografului “Cinemascop”…
* * *
Cei 204 de la Caragiale, pe 14 mai 2016, se întâlnesc după 55 de ani de la absolvire. Au trecut “ca nouri lungi pe şesuri…” Nu s-au înstrăinat. Au trăit cum le-a fost scris sau cum şi-au aşternut fiecare, în felul său şi, cel puţin din cinci în cinci ani, s-au căutat şi s-au bucurat de reîntâlniri. Iată, succint, ce s-a întâmplat cu cei 204 după 55 de ani: despre 36, din păcate, nu se mai ştie, pe 33 i-am plâns şi-i plângem, fiind trecuţi în nefiinţă, 101 au devenit ingineri de diferite specialităţi, 17 profesori, 4 arhitecţi, 10 economişti, 6 medici, medicină umană, un medic veterinar, 4 artişti plastici şi instrumentişti, 4 jurişti, o farmacistă, 3 asistenţi medicali, un programator statistic, un impiegat de mişcare, doi filologi, care au profesat jurnalismul- Marele Maestru Internaţional la şah, Florin Gheorghiu şi cel care semnează aceste rânduri, un electronist şi un biolog. Desigur că, şi la această a 55-a reîntâlnire se va celebra şcoala care i-a reunit, care i-a format pentru viaţă. Şi se va celebra prietenia. Chiar cu riscul de a lăsa impresia că mândria sau orgoliul m-ar împinge la hiperbole nejustificate şi necugetate sau la megalomanie puerilă, afirm că toţi cei 204 – Promoţia 1961 reprezintă o Românie ideală în eprubetă, o Românie unită, cu locuitori care se respectă reciproc, care s-au respectat pe sine, realizându-se profesional, dar şi în calitate de familişti – au, potrivit declaraţiilor lor – 114 copii şi 82 nepoţi, ca oameni responsabili şi morali. O Românie care, vai!, nu este ţara pe care o locuim! Nu dau nume, ca să nu nedreptăţesc pe nimeni, însă este reconfortant să remarc faptul că între cei 204 absolvenţi ai Liceului “I.L.Caragiale” din Ploieşti, actualul Colegiu Naţional “I.L.Caragiale, se află oameni cu cariere remarcabile, în ţară şi peste hotare, directori de mari întreprinderi, profesori universitari, autori de importante studii ştiinţifice, medici de valoare, artişti de ţinută, jurnalişti, scriitori…
