V. Stoica
PSD Prahova a ieșit, ieri dimineață, cu un atac la Iulian Dumitrescu, considerat responsabil de tragedia de la Slănic. Prin intermediul unui comunicat de presă, PSD Prahova a prezentat o serie de documente de urbanism din care reiese că introducerea rețelei de gaze pe Valea Slănicului trebuia să țină cont de anumite studii geotehnice, despre care reprezentanții PSD Prahova susțin că nu au fost realizate. Mai mult decât atât, la comunicatul de presă au fost atașate și mai multe adrese ale Primăriei Slănic, în care se aduce la cunoștință atât conducerii CJ Prahova, cât și reprezentanților firmei care a introdus conductele, că trama stradală – printre care și strada care s-a prăbușit săptămâna trecută – a fost grav afectată de lucrări și de lipsa de intervenție în timp util pentru reparații.
”PSD Prahova a luat act cu îngrijorare de drama trăită de cetățenii orașului Slănic, afectați de o sufoziune de mari proporții. Președintele PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, aduce la cunoștința publică și trage un semnal de alarmă cu privire la unele dintre cauzele care au condus la această nenorocire.
În urma deplasării în teren, împreună cu specialiști în domeniu, președintele Virgiliu Nanu a constatat existența unui certificat de urbanism emis de către Consiliul Județean Prahova în luna februarie 2021, prin care s-a solicitat un studiu geotehnic aprofundat. Însă, în luna februarie 2023, a fost eliberată, în regim de urgență, Autorizația de construire nr. 5, pentru ”Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în județul Prahova, comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic”. Totodată, din analiza făcută, se constată că la elaborarea documentelor nu s-a realizat niciun studiu geotehnic, conform prevederilor legale. De altfel, unul dintre specialiștii prezenți alături de președintele PSD Prahova a fost și directorul Salinei Slănic, Florin Chipeșiu, care a precizat că o cauză a surpării terenului o reprezintă lucrările la branșamentele de gaze efectuate anul trecut de Consiliul Județean Prahova. De asemenea, președintele PSD Prahova a intrat în posesia unor documente prin care, în mai multe rânduri, Primăria Orașului Slănic a atenționat în disperare de cauză Consiliul Județean Prahova asupra modului în care firma contractată de Consiliul Județean Prahova efectuează lucrările. Una din principalele zone unde se atrăgea atenția Consiliului Județean și, în mod direct, președintelui Iulian Dumitrescu, era strada 23 August, aceasta fiind strada unde acum a apărut un crater. Și firma contractantă a introducerii rețelei de gaze, SC AVI PROD GRUP SRL, adusă de Iulian Dumitrescu și plătită gras din banii prahovenilor cu 147 de milioane de lei fără TVA, a fost înștiințată de problemele apărute după introducerea conductelor (încă neracordate la sistemul național de distribuție a gazelor naturale).
Astfel, aducem la cunoștința publicului, prin prezenta, că responsabil pentru această situație tragică este Iulian Dumitrescu, cel care, din rea-voință, neimplicare și goană după bani și voturi, a încuviințat execuția acestei lucrări în regim de urgență, fără documentațiile obligatorii, fără studii geotehnice și neținând cont de specificul natural al zonei.
Vă prezentăm, prin intermediul acestui comunicat, în atașament, dovezile clare ale acestei acțiuni cu conotații cel puțin penale, care pot afecta întreaga comunitate.
Îi solicităm, de asemenea, lui Iulian Dumitrescu și interpușilor săi de la conducerea Consiliului Județean Prahova să lase la o parte alocările financiare pe criterii politice – pe care le pregătește chiar și în ședința de astăzi a Consiliului Județean Prahova – și să intervină acolo unde prahovenii au nevoie, indiferent de culoarea politică a primarului” – comunicat PSD Prahova.
Reacția lui Iulian Dumitrescu nu a întârziat să apară. Președintele suspendat al CJ Prahova spune că își asumă că s-a construit rețeaua de gaze pe Valea Slănicului și spune că lucrările ar fi fost făcute cu toate avizele legale: ”Îmi asum două lucruri: În mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Prahova, s-a construit reţeaua de gaze naturale pe Valea Slănicului – ce nu au fost în stare să facă PeSeDiştii timp de 30 de ani înaintea mea. Urmează conectarea acesteia la magistrala de gaze; Toate lucrările care au fost efectuate au avizele legale (inclusiv de la primăriile din zonă – chiar și de la Slănic – primărie condusă de PeSeDistul Daneluş Costea). Faptul că nu există nicio legătură între lucrări şi surpări este evident din aceea că, la Slănic, au loc surpări de teren de mai bine de 10 ani. Mai mult, oricine înțelege că, săpând la 70 de cm, nu poți să produci o surpare a pământului la adâncime de 10 m”, a reacționat Iulian Dumitrescu la acuzațiile PSD Prahova.
Șase oferte la licitația pentru conectarea la sistemul de gaze național
29 aprilie a fost termenul-limită până la care se puteau depune ofertele în cadrul procedurii de achiziție a serviciilor de proiectare și execuția lucrărilor pentru conectarea ”rețelei inteligente” de pe Valea Slănicului la sistemul național de gaze naturale, licitație în urma căreia ar trebui să se încheie un contract a cărui valoare este estimată la aproape 57 de milioane de lei. Cinci asocieri de firme (Asocierea ACVATOT-lider și CONI; Asocierea INSPET-lider și IRIGC INTREPRINDEREA DE REPARATII SI INSTALATII GAZE SI CONSTRUCTII IMPEX S.R.L.; Asocierea General MPM Impex S.R.L-lider și CALIN SERVICE TOTAL; Asocierea HABAU-lider și IPROEX ENERGY MANAGEMENT,GAZPET-INSTAL,TECH IT SOLUTIONS SRL; Asocierea BTDCONSTRUCT & AMBIENT SRL-lider și INFRA PLAN) și ofertantul unic Avi Prod Grup (cu subcontractant Rapid Complex SRL) au depus oferte până la data-limită.
De remarcat că ofertant unic este chiar societatea la care face referire PSD Prahova în comunicatul de presă remis ieri dimineață, firmă acuzată că nu ar fi executat corect lucrările de refacere a carosabilului după introducerea țevilor de gaze la Slănic.