F.T.

Poliţiştii prahoveni au reţinut, pentru 24 de ore, şase dintre cele nouă persoane audiate luni seara, pentru documentarea unui dosar penal ce are ca obiect comiterea mai multor infracţiuni în perioada ianuarie-februarie a.c.
Acestea au vârstele cuprinse între 19 şi 28 de ani, printre ele aflându-se şi o tânără.
Astăzi, cei şase urmau să fie prezentanţi procurorilor, cu propunerea de luare a unei alte măsuri preventive. Reamintim că, luni, oamenii legii din cadrul Poliției municipiului Ploiești-Biroul de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au pus în în executare 10 mandate de percheziție, în municipiile Ploiești și Zalău și într-o comună din județul Buzău, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului, fapte comise în lunile ianuarie și februarie 2024.
Prejudiciul cauzat a fost estimat de către oamenii legii la aproximativ 2.000 de euro.