“Şocul” morţii unui fotbalist pe terenul de joc, la un meci din Liga I a mai trecut, fotbalul românesc reluându-şi cursul, firesc, am putea spune. Camerunezul Ekeng a murit, problemele noastre rămân! Aceleaşi… Şi nu numai în sport!
România este ţara unde spitalul te poate îmbolnăvi “la ieşire” mai mult decât eşti “la intrare”, iar evitarea unor astfel de episoade, precum cel al lui Ekeng, ţine mai degrabă de şansă, de noroc, decât de ştiinţă şi infrastructură!
Medicina sportivă, cu specialişti adevăraţi, este la cote “minime”, iar aceia care au pasiune pentru această meserie şi ştiu cu “ce se mănâncă” trebuie să suporte multe! În fotbalul românesc, salariile se dau “din când în când”, dotările medicale nu se mai fac nici “de la second-hand”, controalele medicale se fac, de multe ori, “la fără frecvenţă”, iar clinicile sportive nu au dotările şi personalul necesar pentru a evalua cum trebuie un sportiv.
Despre salvări dotate, ce rost are să vorbim, la nivelul competiţiilor “inferioare”, cluburile de fotbal ar trebui să se desfiinţeze, dacă ar suportat o astfel de cheltuială în plus! Ar trebui ca statul să facă totuşi ceva pentru cei pe care-i impozitează, la acest capitol, măcar la meciurile de juniori? Ar trebui, dar lista este mult prea lungă, ca să se ajungă şi la sport!
Aşa că, “Doamne, Doamne”, ai grijă de cei care practică un sport!
