N. D.
Potrivit Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă, a deschis apelul de proiecte cu titlul ”Sprijinirea tranziției forței de muncă”, în cadrul componentei ”Sprijin pentru adaptarea la schimbare a lucrătorilor, întreprinderilor și antreprenorilor”. Astfel, așa cum s-a precizat, Agențiile Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) din 6 județe din regiunea Sud-Muntenia, printre care şi judeţul Prahova, sunt considerate beneficiare eligibile ale acestor apeluri. ”Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă pot depune proiecte în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă sau entități/autorități/organizații din următoarele categorii: universități, ONG-uri, sindicate, patronate, structuri reprezentative ale mediului de afaceri, cu condiția ca selecția partenerilor să se realizeze în conformitate cu prevederile OUG nr. 133/2021 și să conțină inclusiv criteriul privind prestarea serviciilor în cadrul proiectului pe criterii teritoriale. Apelurile sunt de tip necompetitiv. Sunt finanțate acțiuni privind reconversia profesională a lucrătorilor, stimularea angajatorilor, sprijinirea capacității AJOFM și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, acțiuni legate de acordarea de servicii de acompaniere socio-profesională, de ocupare, definire și actualizare permanentă a cerințelor de competenţe în judeţul Prahova. Grupul țintă este reprezentat de întreaga populaţie a judeţului Prahova, iar perioada de implementare a activităților proiectului nu trebuie să depășească data de 31 decembrie 2029”, au menționat cei de la ADR Sud-Muntenia. În mod invididual, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova va dispune de o alocare financiară de 12,93 milioane euro, instituția putând să depună proiecte până la data de 30 septembrie 2024. Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia a precizat că deţine rolul de Organism Intermediar pentru Programul Tranziție Justă 2021-2027, gestionând peste 277 milioane de euro – fonduri europene nerambursabile dedicate exclusiv județului Prahova – pentru a face față provocărilor economice și sociale legate de tranziția către o economie verde, finanțarea având la bază Planul Teritorial pentru o Tranziție Justă în județul Prahova, ce vizează crearea de noi întreprinderi și locuri de muncă, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă urmând să beneficieze și de programe de reconversie profesională.