Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are fonduri doar pentru primele nouă luni ale anului, nefiind acoperit ultimul trimestru, a afirmat, ieri, preşedintele CNAS, Valeria Herdea, la o dezbatere organizată de Profit.ro, potrivit Agerpres.
„Avem bani pe nouă luni. Ultimul trimestru nu avem bani. Ori facem un efort toţi să încercăm să reducem cheltuielile şi pierderile din sistem şi încercăm să mobilizăm şi pacienţii să vină proactiv, în aşa fel încât prevenţia care costă mai puţin să îi ajute să nu ajungă în viitorii ani la boală şi să avem o previziune corectă”, a declarat Herdea.
Ea a anunţat că este în curs de demarare un proiect interinstituţional între Ministerul de Finanţe, Colegiul Medicilor din România, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la care este invitat şi Ministerul Sănătăţii să participe, astfel încât echipe mixte să verifice eficienţa activităţii furnizorilor de servicii medicale.
Preşedintele CNAS a atras atenţia, totodată, că România s-ar putea confrunta cu un deficit de personal medical, în condiţiile în care, în prezent, jumătate dintre cei care lucrează în Sănătate fac parte dintr-o generaţie care în 4 – 6 ani va ieşi la pensie.
„Vor rămâne jumătate din cei pe care îi avem. (…) 50% din oamenii educaţi ai acestei ţări în domeniul medical ori vor lucra după pensie până când vor creşte pe alţii ori schimbăm politica în domeniul resursei umane, ori facem ceva în aşa fel încât să dezvoltăm foarte bine reţeaua de îngrijiri medicale”, a explicat Herdea.
În opinia sa, „degeaba” cresc salariile din sănătate dacă nu se face reformă.
„Dacă nu o să facem reformă, degeaba creştem salariile. (…) Dacă nu o să avem curaj să vorbim despre contractul asigurat – asigurator nu o să facem reformă. A vorbi despre contractul asigurat – asigurator înseamnă să înţeleagă fiecare om că are drepturi atunci când este asigurat, că această casă de asigurări cum este ea oferă nişte lucruri prin care îşi poate prezerva sănătatea, dacă este partener activ cu medicii, indiferent de ce segment. Ar trebuie să ne gândim foarte bine că există şi drepturi şi obligaţii în oglindă. Una dintre ele ar fi aceea a prezentării, a simplei programări la medicul fiecăruia de familie în luna de naştere. (…) Ar trebui să existe şi aceste obligaţii ale pacientului”, a subliniat Valeria Herdea.