În Liga a III-a, Seria a V-a, s-a ajuns la etapa a XVIII-a, ultima a sezonului regular, înainte de play-off / play-out, fiind puține necunoscute ”în joc”.
De departe, cel mai interesant meci al rundei este reprezentat de duelul de la Blejoi, programat sâmbătă, de la orele 15,00, gazdele de la CS Blejoi având șansa de a reveni pe locul doi, loc de baraj, într-un duel direct cu SC Popești Leordeni, cealaltă echipă cu pretenții la această poziție.
De altfel, în play-off-ul care se prefigurează, aceasta pare a fi singura necunoscută : cine anume va ”însoți” pe CS Dinamo la jocurile de baraj din vară.
Pentru grupările prahovene, ”miza” mai mare pare a fi în play-out, unde fiecare grupare își face propriile calcule pentru a nu avea emoții privind retrogadarea (dacă va retrograda, totuși, cineva…) .
Astfel, ultima etapă a sezonului regulat aduce pe stadionul ”Eugen Șoriceanu”, din Breaza, duelul dintre Tricolorul și Dunărea Giurgiu – revelația sezonului, până acum.
Clasată pe poziția a patra și deja calificată în play-off, gruparea din Giurgiu vine după două victorii din tot atâtea jocuri oficiale disputate în acest an, cele două ”victime” fiind chiar echipele prahovene -CS Blejoi și CSO Plopeni!

Plopenarii, cu un sezon modest până acum, au nevoie de o victorie, pentru a nu intra în ”zona emoțiilor”, meciul cu Aro Câmpulung Muscel fiind chiar unul ”de șase puncte” în economia play-out-ului, în Liga a III_a punctele cu care se continuă competiția, în faza a doua a ei, neînjumătățindu-se.

Iată programul etapei:
Astăzi, ora 15:00
CS Dinamo București – Flacăra Moreni
FC Pucioasa – CS Păulești
Sâmbăta, 22 martie, ora 15:00
Tricolorul Breaza – Dunărea Giurgiu
CSO Plopeni – ARO Câmpulung
CS Blejoi – SC Popești Leordeni