F.T.

În săptămâna 11-17 martie, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova, angajaţii instituţiei au executat 602 misiuni, cele mai importante vizând asigurarea ordinii la pelerinajul cu Moaștele Sf. Dimitrie cel Nou în «Protoieriile Valenii de Munte și Urlați ( la care au participat aproximativ 13 000 persoane), la două proteste desfășurate în fața unor instituții de pe raza Ploieștiului, precum şi la unele competiţii sportive (schi, kickboxing, hipism, baschet și fotbal).
«Pe parcursul acestor acțiuni – se menţionează într-un comunicat al IJJ Prahova -, angajaţii instituţiei au constatat 115 fapte contravenționale, aplicând amenzi în valoare de 22 900 de lei. De asemenea, au fost constatate şapte fapte susceptibile de a fi infracțiuni, săvârșite de către nouă autori».
Cu referire la faptele penale, IJJ Prahova menţionează: «La data de 17.03.2024, în jurul orei 20.00, o patrulă de Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova a surprins în flagrant, într-o parcare situată pe strada Pompelor din Municipiul Ploiești, o persoana de sex bărbătesc în timp ce transfera 620 litri GPL dintr-o autocisternă în alta».