Procurorul general Alex Florenţa le-a cerut anchetatorilor DNA să evite „orice aparenţă de partizanat” şi să nu se lase influenţaţi de mize care nu le aparţin, fiind convins că „undeva în cursul acestui an, şi poate nu numai, vor fi mulţi cei care vor încerca să ne dezbine, înţelegând că prin aceasta ne pot slăbi, ne pot demotiva”, potrivit Agerpres. „Este esenţial să continuăm să ne facem treaba cu profesionalism şi integritate, evitând orice aparenţă de partizanat sau părtinire. Împreună, în calitate de procurori ai DNA, vă încurajez să vă ridicaţi deasupra mizelor care nu vă aparţin, să nu vă lăsaţi influenţaţi de ele şi să rămâneţi neclintiţi în dăruirea dumneavoastră faţă de principiile imparţialităţii, profesionalismului şi statului de drept. Munca dumneavoastră este prea importantă şi misiunea este prea vitală pentru a risca să fie compromisă de capricii şi jocuri de moment. Închei amintind un proverb englez care spune că ‘un lanţ este atât de puternic cât de puternică este cea mai slabă verigă a sa’. De aceea, fiind convins că, undeva în cursul acestui an şi poate nu numai, vor fi mulţi cei care vor încerca să ne dezbine, înţelegând că prin aceasta ne pot slăbi, ne pot demotiva şi ne pot anihila eforturile de tragere la răspundere penală a celor care trebuie să plătească pentru faptele lor, este imperativ să fim împreună, să rămânem aproape şi să ne manifestăm ca o singură unitate coerentă de acţiune, uniţi în angajamentul nostru faţă de principiile care ne guvernează activitatea”, le-a spus Florenţa procurorilor anticorupţie, cu ocazia prezentării raportului de activitate al DNA pe anul 2023. Florenţa le-a atras atenţia procurorilor DNA că „suportul nostru nu este faţă de nicio persoană sau agendă politică”.
„Nu trebuie să pierdeţi niciodată din vedere faptul că DNA nu trebuie să fie despre un procuror sau altul, despre opinii sau trăiri personale, ci despre principiile durabile care au i-au guvernat întotdeauna activitatea. În calitate de procurori, ni se încredinţează o putere şi responsabilitate imensă şi, tocmai de aceea, trebuie să le exercităm şi să exersăm cu echilibru şi simţ al datoriei. Suportul nostru nu este faţă de nicio persoană sau agendă politică, ci faţă de căutarea adevărului şi dreptăţii, indiferent unde ar putea sau către cine ar putea duce această căutare”, a spus procurorul general.