Imediat după succesul cu Poli Iași, Petrolul a jucat un amical contra divizionarei secunde Gloria Buzău. Dintre jucătorii utilizați de Florin Pârvu sâmbătă, în testul găzduit de arena din Ariceștii Rahtivani, trei au intrat pe finalul meciului disputat cu o zi în urmă, cu Poli Iași, câștigat cu 2-1. Dumitriu și Ișfan au fost introduși contra moldovenilor în minutul 70, iar Bratu a intrat pe teren în minutul 80.
Întâlnirea a avut loc pe terenul bazei sportive de la Ariceștii Rahtivani, iar staff-ul tehnic al „lupilor” a folosit-o ca pe un prilej ideal să-i țină în „priză” pe cei care au evoluat mai puțin sau chiar deloc în meciurile oficiale din 2024, văzând la lucru, în același timp, și mai mulți jucători proveniți de la Academia clubului.
Gloria a marcat rapid, încă din minutul 5, din penalty, prin Adi Chică-Roșă, iar Petrolul a egalat în debutul părții secunde, prin Lucian Dumitriu (49). Buzoienii s-au desprins abia pe final, prin golurile reușite de Alexandru Dandea (75) și Antonio Georgiev (77). Cele două goluri au venit în urma unor faze fixe executate din partea dreaptă, când, déjà, Pârvu schimbase echipa, acârdând minute și câtorva tineri din propria academie.
Au evoluat formațiile:
Petrolul: Mih. Eșanu – Dumitriu, Șoldea (FCP Tineret), G. Garutti, D. Radu, Jyry, Aug. Dumitrache, M. Bratu, Sallieu Bah (aparține de Petrolul 95), Ișfan, Ius. Răducan. Pe parcursul părții a doua au mai jucat: Bălbărău – Hamza Al Bayrak (FCP Tineret), Piscan (FCP Tineret), Vladimir Badea (FCP U17), Guiu (FCP Tineret), Dav. Paraschiv.
Gloria Buzău: Haymamba – Ferraresso, Dobrosavlevici, Dandea, D. Dumitraşcu, Perianu, M. Rădulescu, Şteau, Prejmerean, Cr. Dumitru, Chică-Roşă. Au mai jucat: Greab – Sălceanu, Nadolu, Georgiev, Brîncoveanu, Val. Dumitrache, Mat. Tănasă, R. Crişan, Akhmetov, D. Benzar, Ely Fernandes.