George Marin

Turneul internațional de box „Dracula Open” s-a încheiat duminică seara târziu, după ce au fost cunoscuți toți laureații, băieți și fete de la categoriile de vârstă Juniori și Tineret. Printre numeroșii câștigători ai turneului, fiecare la categoria sa de greutate, dar și printre puținii pugiliști români învingători (!) s-a numărat și Andrei Virson, sportiv al clubului municipalității ploieștene, unde este pregătit de antrenorii Titi Tudor „Prosop” și Adrian Pârlogea.

În finala competiției de la categoria 46 de kilograme, Juniori, Andrei Virson l-a avut ca adversar pe polonezul Mateusz Adamski. După o foarte scurtă perioadă de tatonare, cei doi au trecut la lucruri serioase, încercând să își împartă serii de lovituri câștigătoare. Tentativele polonezului au fost stopate de ploieștean cu lovituri de întâmpinare, cu stânga, urmate de croșeu de dreapta. Virson a preluat inițiativa și a încheiat spectaculos primul rund cu câteva croșee și un upercut la corp. Avantajul luat de sportivul CSM -ului local a fost întărit în cel de-al doilea rund în care a dominat lupta în ciuda insistentelor încercări de atac ale polonezului. Cu o bună orientare tactică, ajutat și de buna deplasare în ring coroborată cu promptitudinea și viteza loviturilor, Virson și-a adjudecat un avantaj considerabil, inclusiv moral, în tentativa de a fi desemnat învingător. Tentativa i-a fost încununată de succes la finalul ultimului rund, unul pe care l-a controlat cu autoritate, plasând o diversitate de lovituri în plin, chiar dacă Adamski a încercat să răstoarne situația prin câteva atacuri care păreau efectuate în disperare de cauză și chiar reușind câteva bune lovituri. Însă replica lui Virson a fost pe măsură, câteva croșee și două upercuturi la bărbie clarificând definitiv problema învingătorului.
Referitor la decizie, una de care nimeni nu avea cum să se îndoiască, am avut surpriza să constatăm că, dintre cei cinci arbitri-judecători, cel din Kazahstan a văzut ultimul rund în favoarea polonezului: 10-9. A fost singurul punctaj, din cele 15 acordate pentru cele trei runduri, care nu a fost în favoarea ploieșteanului. Astfel, punctajele celor de la mese au fost: 30-26 (Republica Moldova), 30-25 (Ungaria), 30-27 (Grecia), 29-28 (Kazahstan) și 30-27 (Italia), în conformitate cu ceea ce s-a văzut pe ring.
Cu bucuria succesului pe buze, Andrei Virson- alintat „Speedy” , poate pentru viteza execuțiilor sale- a declarat pentru ziarul „Prahova”: „Am trăit aceste trei meciuri cu o mare emoție în suflet, știind toate pregătirile și eforturile pe care le-am făcut, aflate acum în spatele acestei medalii pe care am cucerit-o.Am avut cele mai mari emoții acum, la finală, pentru că mi-am dorit să câștig competiția. Știam că adversarii sunt tari, dar mi-am spus, în mintea mea, că eu sunt mai bun decât ei. În viitor mă gândesc să ajung să particip la campionate mondiale, pe rând, de juniori, tineret și seniori”.
La rândul său, antrenorul Titi Tudor „Prosop” a declarat: „La un turneu atât de mare, chiar dacă eu sunt obișnuit cu acestea, am stat într-o tensiune mare. Dat fiind faptul că Virson este copil crescut de mine și de colegul Adrian Pîrlogea, tensiunea a fost și mai mare. Contam ca Virson să ia o medalie și cu atât mai mult sunt mulțumit pentru faptul că el a câștigat competiția. Mă interesa mai mult să vedem nivelul de pregătire și modul în care boxează. Andrei Virson este un copil de viitor, care, pentru a face mari performanțe, are nevoie de răbdare, sprijin din partea tuturor pe toate planurile și, nu în ultimul rând, muncă multă din partea lui”.

Să menționăm și bilanțul total al boxerilor prahoveni înscriși în competiție, toți fiind legitimați la clubul CSM Ploiești: un învingător, Andrei Virson (cat. 46 kg. Juniori) și șase locuri 3: Fabian Stroe (cat. 57 kg. Tineret), Cătălin Bănică (cat. 50 kg. Juniori), Mihai Muşat (cat. 52 kg. Juniori), Beatrice Căldărariu (cat. 50 kg. Tineret), Sabina Turcu (cat. 54 kg. Tineret) şi Diana Gheorghe (cat. 63 kg. Tineret).