Florin Tănăsescu
Rămas cu sechele mentale după chestia aia naşpa „Noaptea ca hoţii”, un megieş dintr-un nu ştim care sat – da’ având carte de identitate pe plaiul mioritic – a pus la cale o metodă de alungat „Vraja mării-n cârca ţării”.
Nu de alta, dar mulţi dintre noi zic: „Dom’le, parcă suntem blestemaţi de n-avem un preşedinte de-al nostru, românaş verde, un Parlament transparent-fosforescent…”. Bla, bla!
Cum alunga vraja naşpa ce staţiona?
La-nceput a-ncercat c-o păpuşă de cârpă. A-nţepat-o cu ceva andrele, dar geaba! Nici cârpa nu sângera, nici preşedintele Iohannis nu vorbea.
După câteva luni de reflecţie-introspecţie, timp în care a luat şi lecţii de la nevasta Gânditorului de la Hamangia – „Femeie şezând şi croşetând” , omul nostru a avut o revelaţie.
Care a fost aia?
Să bată apa-n piuă, dar noaptea. Că metoda „Frecarea mentei” e uzată moral.
Ce urmărea, de fapt? S-ajungă el primul om din stat.
Cum proceda? Adică procedează.
Păi, a luat o litră de apă vie dintr-o staţie de metrou a unui tunel din Bucegi şi-a-nceput s-o bată cu prăjina. Simplu, nu?
Nu, că l-au plagiat şi alţii.
Unul, de exemplu, snopea un decimetru cub de apă minerală cu o stinghie. Altul, un centimetru cub de apă stătută în care încremenise o plută. Şi aşa mai departe, că nu stăm noi acum să explicăm metodele folosite de toţi nefericiţii care se vor preşedinţi!
Ideea e că de la toţi au sărit şi sar stropi de ne fac fleașcă pe toţi.
Cum, nu simţiţi?
Păi, n-auziţi cum rag unii pe la proteste, de răsună Valea morţii lui Winnetou? Nu vedeţi cum se se toarnă alt strat de mixtură peste asfaltul proaspăt turnat pe Centură? Nu contează a cărui oraş. Ideea e că Centura asta zici că-i „Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta”.
Iar dacă nu ştiţi de ce bat apa-n piuă până-n ziuă, e că o fac tot noaptea.
Pentru că, vorba Poetului, „ei fac din noapte ziuă şi-a zilei ochi închid”.
Sau fiindcă-n ţara asta e mereu – chiar şi-n zile cu soare – „O noapte furtunoasă”. Iar Domnul Goe, Ziţa, Coana Miţa şi alte „petarde” din astea au fost, sunt şi vor fi „Vraja mării-n cârca ţării”.
Caragiale n-a existat. A exista doar satul „Haimanale”, în care s-a născut.
Şi-o ţară-n care lichelele îşi fac mendrele.
