Europarlamentarul român Victor Negrescu a fost desemnat negociatorul-șef al bugetului UE pentru anul 2025, potrivit euractiv.ro . Prioritățile Parlamentului European se focalizează pe fonduri suplimentare pentru îmbunătățirea nivelului de trai și dezvoltarea agriculturii.
Eurodeputatul a prezentat în Comisia pentru Bugete direcțiile de acțiune ale legislativului european ca autoritate competentă în domeniul bugetar. „În contextul dificil actual, Uniunea Europeană are nevoie de un buget care se focalizează pe oameni, care este echitabil și incluziv. Este nevoie, mai mult ca niciodată, ca Parlamentul European să fie unit și să acordăm prioritate la ce contează cu adevărat pentru cetățeni. Resursele sunt limitate, dar trebuie să fim pragmatici și creativi în același timp pentru a concepe un buget anual robust, flexibil și rezistent, care este vizibil și tangibil pentru cetățenii UE. Prioritatea mea este ca fondurile alocate statelor membre să nu scadă, mai exact să protejăm resursele alocate deja României, în contextul în care se renegociază bugetul european pe termen lung”, a subliniat, la Bruxelles, Victor Negrescu.
Reprezentantul României în Parlamentul European are mandat să coordoneze negocierile legislativului european privind bugetul european cu celelalte instituții europene, Consiliul UE și Comisia Europeană. Bugetul anual al UE stabilește toate cheltuielile și veniturile Uniunii Europene pentru un an, și prevede finanțarea politicilor și programelor UE în conformitate cu prioritățile politice.
Mai mult, negocierile privind exercițiul bugetar 2025 se desfășoară într-un context complex, dat fiind anul electoral, nemulțumirile exprimate de anumite categorii profesionale la nivel european, precum și incertitudinile în ceea ce privește revizuirea Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021 – 2027, care ar putea reduce fondurile europene.
Europarlamentarul Victor Negrescu a fost în ultimii trei ani responsabilul grupului social-democrat pentru bugetul european.
Prioritățile Parlamentului European privind bugetul anual al UE pentru anul 2025 vor fi votate în luna martie în Comisia pentru Bugete și în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.