Nicoleta Dumitrescu
Dacă unora li s-a părut că ziua de ieri a fost un amalgam de tristeți amestecate cu tot soiul de regrete, o zi încărcată de multe întrebări fără să li se găsească și răspunsuri, există și o explicație. Ieri a fost ”Blue monday (lunea albastră)”, concept ce a apărut în anul 2005 și care îi aparține unui psiholog britanic, care, în urma unor cercetări, a ajuns la concluzia că în luna ianuarie cea de-a treia zi de luni ar fi, de departe, și cea mai deprimantă zi din an. Iar respectivei zi de luni i s-a pus o astfel de etichetă după ce, conform studiilor, în luna ianuarie s-ar concentra mai mulți factori negativi, printre care vremea mai mohorâtă, lipsa luminii naturale, întoarcerea la serviciu după Sărbătorile de Iarnă, datoriile acumulate în contul cheltuielilor făcute pentru cadouri și mesele întinse pentru Crăciun și Revelion, toate transformate în stări de tristețe și melancolie.
Având în vedere aceste explicații științifice, este de așteptat ca ”Lunea albastră” să fi stat și ea, într-un fel sau altul, inclusiv la baza declanșării protestelor transportatorilor și fermierilor din România, probabil înflăcărați și de faptul că și prin alte țări europene sunt, în plină desfășurare, acțiuni demonstrative similiare. Cu singura diferență a faptului că, în comparație cu mișcările revendicative ale fermierilor din Germania, de exemplu, care au liste concrete cu revendicări, în cazul acelora de la noi din țară, aceștia în fiecare zi mai adaugă altele și altele noi.
Adevărul este că, dacă s-ar pune pe hârtie cam tot ceeea ce au cerut aceștia, cel puțin verbal, a se rezolva în România, nu este domeniu în care să nu existe hibe, marile ”transformări în bine” inițiate de specialiștii partidelor aflate la guvernare dovedindu-se a fi, în zilele de astăzi, un soi de heirupism ce a dus mai degrabă la anularea ori abandonarea unor lucruri care se derulau bine și asigurau și continuitatea, o cerință mai mult decât necesară în activitățile și domeniile considerate a fi priorități pentru o țară. De aici și mobilizările pe șoselele din marile orașe, inclusiv ieri, în ciuda frigului de afară, pentru protestatari fiind un bun prilej de a-și spune cam toate ”durerile” pe care le-au trăit în ultimii ani, toate trecute prin filtrul nivelului de trai, care scade de la o zi la alta.
Pe de altă parte, fiind vorba despre prima lună din anul electoral 2024 și știindu-se inclusiv cu musca pe căciulă, vorba aia, guvernanții nu au întârziat să-și arate deschiderea către dialog cu protestatarii, așa cum s-a văzut inclusiv sâmbătă și duminică. Iar ca să se vadă și mai mare deschiderea, inclusiv ieri, șeful Guvernului a avut o discuție cu unii dintre reprezentanții unor ministere, respectiv de la Interne, Transporturi, Agricultură, Finanțe, la finalul căreia a dispus ca să se grăbească elaborarea legislației care să rezolve problemele semnalate de fermieri și transportatorii care protestează, scopul discuțiilor de la Palatul Victoria fiind urgentarea elaborării de acte normative care să transpună în practică soluțiile convenite de cele două părți.
În aceste condiții, rămâne de văzut dacă protestatarii vor ceda, iar convoaiele de tractoare și tiruri de mare tonaj se vor retrage din marșul pe roți declanșat acum câteva zile. Oricum, protestatarii știau că au plecat la drum, mai ales către Capitală, cu asul în mânecă, despre a cărui existență știau inclusiv politicienii, și anume faptul că 2024 este an electoral. Și-apoi, dacă unor prime acțiuni revendicative nu le puteau face față cei care vor să câștige alegerile din acest an, atunci, cu ce pretenții mai puteau să vină în fața electoratului în rundele de campanii electorale care bat la ușă? Așa că testul zilei celei mai triste zile din an a fost definitoriu pentru bătăliile electorale din acest an, rămânând de văzut ce va mai urma.