Comisia Europeană a aprobat, joi, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă notificată de România în valoare de 126 de milioane euro pentru a sprijini investiţiile în porturile care se confruntă cu o creştere a fluxurilor comerciale ca urmare a războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, potrivit Agerpres.
Conform unui comunicat de presă al Executivului comunitar, măsura facilitează fluxurile comerciale înspre şi dinspre Ucraina, în concordanţă cu obiectivele planului de acţiune al UE pentru culoarele de solidaritate.
“Această schemă în valoare de 126 de milioane euro va permite României să reducă blocajele create de creşterea bruscă a volumului de mărfuri care sosesc în porturile de la Dunăre şi Marea Neagră. Ajutorul va sprijini operatorii portuari să prelucreze şi să depoziteze mărfurile care îşi aşteaptă rândul, reducând astfel blocajul cauzat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Acest lucru va contribui la planul de acţiune al UE pentru culoarele de solidaritate, fără a denatura în mod nejustificat concurenţa pe piaţa unică”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager. România a notificat Comisiei planurile sale de a sprijini întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în anumite porturi din România să investească în instalaţii suplimentare de manipulare sau depozitare pentru prelucrarea mărfurilor care au fost deviate de la rutele lor comerciale normale din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi a imposibilităţii de a folosi rutele directe de export maritim ale Ucrainei. Schema, cu un buget de 126 de milioane euro (aproximativ 626 de milioane lei), se va derula până la 31 decembrie 2024.
În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor granturi de până la 10 milioane euro pentru societăţile de logistică care îşi desfăşoară activitatea în porturile maritime şi interioare româneşti situate pe: graniţa estică a UE (Constanţa, Galaţi, Giurgiu); canalul Dunăre-Marea Neagră (Poarta Albă, Midia şi Năvodari); canalul Sulina sau porturile “satelit” ale Constanţei (Midia şi Mangalia). Ajutorul nu poate depăşi valoarea cea mai mică dintre următoarele cuantumuri: 10 milioane euro pe beneficiar, deficitul de finanţare sau 65% din costurile eligibile ale proiectului.
Măsura va fi finanţată parţial din fondurile de coeziune ale UE şi va contribui la funcţionarea culoarelor de solidaritate UE-Ucraina prin facilitarea fluxurilor comerciale înspre şi dinspre Ucraina.