Fundația Estuar a prezentat rezultatele concursului național de eseuri video, organizat în licee, cu tema “Strigă tare ce te doare!”. Evenimentul s-a petrecut sub forma unui duplex București-Cluj, marcând, totodată, încă o etapă a proiectului derulat în ultimul an în 20 de licee din țară, denumit “Educați azi, valoroși mâine”. În concurs s-au înscris licee din patru județe — București, Prahova, Cluj și Mureș — elevii având posibilitatea să participe atât individual, cât și cu clasa sau cu un grup de prieteni. Au intrat în finală opt clipuri video produse de liceeni. În urma deliberării, juriul a ales cele trei clipuri câștigătoare, unul dintre acestea aparținând unui elev din Prahova – Eduard Stroe. Juriul l-a felicitat pentru alegerea temei, spirit de echipă și frumoasa caracterizare a clasei a XI-a B din Colegiul Economic “Virgil Madgearu”, din Ploiești. Ceremonia de premiere s-a derulat simultan în București și Cluj. Cu aceeași ocazie, au fost arătate și rezultatele unui an de muncă a echipei Estuar în cadrul proiectului “Educați azi, valoroși mâine” – care a constat în cursuri de orientare psiho-socială în 20 de licee și vizite în comunități izolate și sărace din șapte județe, cu EduCaravana doctorului psihiatru Cristian Andrei. Proiectul a fost finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO10 — CORAI, program finanțat de Granturile SEE 2009-2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea finanțării nerambursabile este de 1.954.183 RON.














