Oamenii de ştiinţă japonezi au reuşit să creeze în premieră imagini mentale ale unor obiecte şi peisaje generate de activitatea cerebrală umană, folosind tehnologia inteligenţei artificiale (IA), a transmis Agenţia Xinhua , preluată de Agerpres.
Echipa de cercetători de la Institutul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie Cuantică (QST) şi de la alte organizaţii a reuşit să producă imagini brute ale unui leopard, cu gură, urechi şi un model specific cu pete, dar şi obiecte precum un avion, cu lumini roşii aprinse şi aripi, a relatat agenţia Kyodo.
Tehnologia, denumită „decodare a creierului”, permite vizualizarea conţinutului perceptiv bazat pe activitatea cerebrală şi ar putea fi aplicată în domeniul medical şi al asistenţei sociale, conform oamenilor de ştiinţă.
În timpul studiului, participanţilor le-au fost prezentate 1.200 de imagini cu obiecte şi peisaje, iar relaţia dintre semnalele creierului lor şi imagini a fost analizată şi cuantificată cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică funcţională. Aceleaşi imagini au fost introduse într-un sistem de IA generativă pentru a cerceta corespondenţa lor cu activitatea cerebrală.
Potrivit cercetătorilor, această tehnologie ar putea fi utilizată în dezvoltarea de dispozitive de comunicare şi pentru a înţelege mecanismele cerebrale din timpul halucinaţiilor şi al viselor.
Cercetătorul QST Kei Majima a declarat că oamenii s-au folosit de microscoape şi de alte dispozitive pentru a putea vedea o lume care le era invizibilă cu ochiul liber, însă nu au reuşit să pătrundă în mintea unei persoane.
Majima a menţionat că aceasta este pentru prima dată când oamenii pot privi în interiorul minţii unei alte persoane.
Descoperirile au fost publicate recent în ediţia online a jurnalului ştiinţific Neural Networks.