Numărul autoturismelor «verzi», înmatriculate în România în primele 11 luni ale anului, a crescut cu 31,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2022, în timp ce cota de piaţă a ajuns la 24,1%, arată datele publicate, ieri, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), pe baza statisticii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), potrivit Agerpres.
La nivel general, din ianuarie până la finele lunii noiembrie 2023, înmatriculările de autoturisme noi au fost în creştere cu 13,8%, comparativ cu anul precedent.
Pe piaţa naţională în topul primelor zece mărci de autoturisme şi autovehicule comerciale, pe primul loc se află Dacia – cu 42.706 de unităţi. Pe poziţiile următoare se situează Renault – cu 13.878 de unităţi, Toyota (10.598), Volkswagen (10.251), Skoda (9.623), Ford (9.245), Mercedes Benz (8.318), Hyundai (8.183), Suzuki (4.420) şi BMW (4.320).
Conform datelor oficiale, autoturismele (care reprezintă aproximativ 83% din total) au consemnat, în luna noiembrie 2023, un volum de 10.994 de unităţi, cu 0,4% mai mult decât în luna similară din 2022.
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele 11 luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 2,1% faţă de cota deţinută în acelaşi interval din 2022, până la o pondere de 63%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 1,2% de la un an la altul, şi deţin o cotă de 12,8% din total.
Pe de altă parte, autoturismele «electrificate», respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să deţină, la sfârşitul lunii noiembrie a acestui an, o cotă de piaţă de 24,1%, care depăşeşte cu 11,3% cota deţinută de motoarele diesel.
În această marjă, autoturismele full electrice deţin o cotă de 10,7% din piaţă, în perioada analizată, iar achiziţiile din această categorie au crescut cu 31,5%. În acest context, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+50,4%) şi a celor plug-in hybrid (+44,7%) din totalul autoturismelor electrificate.
Clasamentul primelor cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice conţine următoarele modele: Dacia Spring – cu 6.365 de unităţi şi o creştere de 26,6% faţă de anul trecut, Tesla Model Y (1.905 unităţi, +700,4%), Tesla Model 3 (893 de unităţi, +27,8%), Renault Megane (763 de unităţi, +903,9%) şi Volkswagen e-UP! (470 de unităţi, +2,8%).
Cele mai multe achiziţii de autoturisme în România au fost realizate de către persoanele juridice (58% din total), iar diferenţa de 42% le revine persoanelor fizice.