Rujeola este cea mai contagioasă boală și poate fi, practic, de 10-18 ori mai contagioasă decât boala COVID-19, care a declanșat o pandemie , în opinia medicului Gindrovel Dumitra. „Ca să înțelegem mai întâi cu ce boală stăm de vorbă: rujeola este una dintre cele mai contagioase boli infectocontagioase. Iar aici, ca să avem un termen de comparație și să se înțeleagă, am să amintesc de acel număr bazal de reproducere despre care vorbeam în pandemie. Dacă avem o persoană bolnavă într-o comunitate, acest număr bazal de reproducere ne indică numărul persoanelor la care transmite boala acea persoană bolnavă. La COVID-19, inițial, acest număr a fost 2 și a tot oscilat: 1 – 2 – 2 și ceva. Practic, o persoană care se îmbolnăvea de COVID-19 îmbolnăvea alte două. Ei bine, în cazul rujeolei, numărul bazal de reproducere este 16-18. Ceea ce înseamnă că o persoană care are boala o transmite altor 16-18 persoane, care la rândul lor se îmbolnăvesc. Este cel mai mare număr bazal de reproducere”, arată dr. Gindrovel Dumitra.
Tot în baza acestui număr bazal de reproducere se calculează și rata de acoperire vaccinală care ar aduce protecție în fața răspândirii rujeolei: aceasta ar trebui să fie de 95%, și nu ca medie la nivel național, ci pe fiecare județ în parte, arată Gindrovel Dumitra. În România, acoperirea vaccinală cu prima doză a vaccinului ROR, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% la copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani, potrivit Ministerului Sănătății. „Dacă în colectivitățile cu acoperire vaccinală redusă apare un caz, se răspândește imediat”, spune medicul Gindrovel Dumitra. Există 3 categorii de persoane care au protecție în fața bolii: cele vaccinate cu schema completă, cele care au trecut deja prin boală și au imunitate toată viața și bebelușii de până la aproximativ 6-7 luni, care primesc anticorpi de la mamă.