Florin Tănăsescu

Săltat de sub pat de mascați și arestat preventiv pentru vreo treij de zile, șeful grupării interlopistice „Klanu’ Șobolanu” – numitul Geo Guzganu – a mirosit că unul dintre locotenenți vrea să-i ia locul.
Intrat în sevraj pe chestia asta, neștiutor a scrie, însă, și-a chemat pe unul dintre cei șapte avocați. Și i-a ordonat: „Bagă pe uaţap ce-ți zic io, să nu mă ia ăia de papagal. Să afle tot clanul că lucrurli nu e cum le prezintă presa. Și i-a dictatat:
„Mesajul lui Geo Guzganu, înspre Klanu’ Șobolanu’:
Bă, mânca-v-aș gura! Când au venit urâții ăia să mă ia, a fost haiul lumii. Pe primul l-am luat de nădragi și l-am lipit de tavan. Al doilea a căzut secerat când a văzut ce s-a-ntâmplat. Următorilor patru le-am spart capul. Sunt la UPU, cu copci pe meclă, de ziceți că sărbătoresc Halăuinul.
Cu restul, nema probleme. Adică am avut, în sensul că fugind de frica lui mandea, doi nefericiți s-au împiedicat pe scări și-au căzut lați.
Super- sensibil, doar mă ştiţi, am pus mâna pe unul dintre alea 37 de celulare – adică mobile, că-n celulă stau eu – și-am sunat la SNUAU, ăla. Îi mai zice și „unu, unu, doi”.
Și-au venit ambulanța şi smurdul. Plus un tractor cu remorcă, că cerusem și anşea ceva.
Mă, mânca-v-aș ochișorii! Să leșine tot personalul medical când a văzut prăpădul. Da’ io, om cu suflet mare în dotare, am umblat la stocul de substanțe din alea. Știți voi de care! Și i-am făcut să vadă floricele pe câmpii. De exemplu, un paramedic, când l-a bunghit p-ăla de pe tavan, a exclamat: „Vai, ce fluturaș frumos! Chiar e păcat să-l dăm jos!”. Și-acolo l-au lăsat.
P-ăia de pe pardoseală ( ei le ziceau ghiocei), i-au urcat ca pe baloţi în remorcă și i-au dus la UPU, v-am zis.
Patru minute și 13 secunde mai târziu, au descins alții la ușa mea. I-am luat la poceală şi p-ăştia. Doar pe unul mai pricăjit l-am lipit tot de tavan, să nu se plictisească ăla, din prima serie.
Când să prizez și io în tihnă, a venit a treia serie să mă ridice.
Acum, cunoașteți procedura! La fel am făcut și cu ăștia. Iar pe tavan erau trei lipiți!
Iar Ambulanța și Smurdul, plus tractorul, blocau circulația-n zonă. A fost nevoie de câțiva agenți rutieri să fluidizeze traficul spre cvartalul meu.
În fine, era seară, eram și io obosit. A dat o tură și popa cu botezul – sau ceva de genul -, i-am băgat în plic ceva euroi și i-am zis” Să mai treci şi mâine, părinte!”.
Nu’ș de ce’, da’ a leșinat și ăsta.
Bă, pupa-v-aş pe card sau portofel! Erea aproape ora opt, începeau știrile la Sport – urma să le prezinte Corina Caragea -, iar io tot pe telefoane, sunând la SNUAU, eram.
Atunci am dat un SMS la poliție, prin care le-am ordonat să mă urce-n dubă și să mă ducă în regim de maximă urgență la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv. Să văd știrile cu Corina.
Acestea fiind zise, ați înțeles de ce am ajuns io unde-s acum? Din dragoste pentru Corina, mă! Offff!”.
După ce avocatul a apăsat pe „Send” – deci a trimis mesajul – dom’ șef Guzganu și-a adus aminte c-a uitat ceva. Și-a zis:
-Avocate, bagă următorul Apdeit: „Cineva din Klanu’ Şobolanu’ să mai sune o dată la SNUAU. Am informații că ăia trei de pe tavan tot acolo-s.
De popă, chiar nu mai ştiu nimic!”.