Faptul că se apropie decembrie, cu sărbătorile specifice celei mai așteptate luni din an, s-a putut observa încă de la începutul acestei săptămâni, de către cei care au trecut prin centrul orașului Ploiești. Deja, pe fațada clădirii Palatului Administrativ, așa cum este tradiția, alpiniștii utilitari, ancorați la înălțime- după cum se vede în imaginea alăturată- au început să monteze instalațiile specifice Sărbătorilor de Iarnă, din care nu lipsesc steluțele, ghirlandele și tradiționalul ”La mulți ani, 2024!”