Loteria Română lansează “Loz Loteria Română”, un nou loz randalinat, cu premii de până la 100.000 de lei, informează compania printr-un comunicat, potrivit Agerpres.
“Loz Loteria Română este noul produs cu care Loteria Română continuă tradiţia lozului randalinat. Jucătorii încrezători în şansa lor pot achiziţiona un Loz Loteria Română cu numai 4 lei”, se menţionează în comunicat. Valoarea totală a premiilor puse în joc de Loteria Română pentru acest produs loteristic este de 4,64 milioane lei, iar cele 656.832 de câştiguri sunt distribuite în premii de 4 lei, 8 lei, 10 lei, 50 de lei, 5.000 de lei şi 10.000 de lei. Cele mai mari premii care pot fi câştigate sunt în valoare de 100.000 de lei fiecare.