Luiza Rădulescu Pintilie

În urmă cu câteva zile, respectiv vineri – 24 noiembrie, a.c, s-a desfășurat la Târgoviște Gala „Regio, pașaport spre dezvoltare în ­Sud-Muntenia” , în cadrul căreia au fost premiate cele mai apreciate proiecte finanțate din ­Programul Operațional Regional 2014-2020 și implementate în regiunea de dezvoltare ­Sud-Muntenia, din care face parte și județul Prahova. A fost marcată, astfel- conform unui comunicat al reprezentanților ADR Sud-­Muntenia, recunoscută ca Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 și brand REGIO- închiderea perioadei de implementare a POR 2014-2020, la nivelul regiunii fiind vorba despre 915 proiecte, cu o valoare totală de 9.956,75 milioane de lei.
Ca urmare, a avut loc premierea beneficiarilor de fonduri europene nerambursabile care au contribuit la dezvoltarea regiunii ­Sud-Muntenia, acordându-se câte trei premii în cadrul a zece domenii, specifice obiectivelor politicii de coeziune: afaceri, dezvoltare urbană, regenerare urbană, eficiență energetică, infrastructură rutieră, patrimoniu cultural, social, educație, ­sănătate și turism.
Între premiați s-a regăsit și Primăria Orașului Băicoi, clasată pe locul 2 la secțiunea ­“Sănătate“, pentru proiectul “Dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Băicoi”. Adresându-se concetățenilor săi printr-un mesaj postat pe pagina sa oficială de facebook, primarul Marius Ioan Constantin a menționat: ”Este o onoare pentru mine să primesc acest premiu, o recunoaștere a muncii depuse alături de angajații primăriei pentru dezvoltarea și modernizarea acestui oraș. Primăria Orașului Băicoi a fost singura autoritate locală din Prahova premiată pentru implementarea unui proiect european . Vă mulțumesc pentru susținere!”.
Obiectivul pricipal al proiectului recompensat în cadrul galei la care ne-am referit a vizat creșterea accesibilității serviciilor de sănătate în regim ambulatoriu pentru cetățenii orașului Băicoi și împrejurimi prin dezvoltarea capacității de diagnostic și tratament a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orășenesc Băicoi pe baza achiziționării de aparatură medicală specializată pentru cabinetele medicale aflate în structura unității sanitare respective.
Conform datelor înscrise în Proiectul cu titlul: DOTAREA AMBULATORIULUI INTEGRAT AL SPITALULUI ORĂȘENESC BĂICOI”, Cod SMIS 127037, cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare nr. 4940/28.11.2019, valoarea totală a proiectului a fost de 8.440.510,73 lei, din care contribuția F.E.D.R. a fost de 5.908.357,52 lei, cea a fondurilor alocate din bugetul național – 2.363.342,99 lei, iar contribuția cofinanțării din bugetul local – 168.810,22 lei.