F. T.
Potrivit unei informări a poliției prahovene, ieri dimineață, pe DN1, sensul de mers Brașov – București, în zona Izvorul Rece, un brad s-a prăbușit pe carosabil. Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale, lucrându-se la îndepărtarea acestuia. Pe de altă parte, cel mai clar semn că iarna își spune cuvântul a reieșit din faptul că, tot potrivit IPJ Prahova, începând de ieri, de la ora 9.00, „DC 134 – drumul către Sinaia Cota 1.400, a fost închis circulației din cauza condițiilor meteo”.