Copiii, dar şi părinţii şi cadrele didactice, vor fi beneficiarii unui proiect de conştientizare şi informare cu privire la efectele consumului de droguri, lansat de Asociaţia Telefonul Copilului, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, potrivit Agerpres.
Proiectul include şi o campanie de prevenire a consumului de droguri, care va fi derulată în mediul online, sub sloganul „Fii cine eşti, nu cine vor alţii să fii. #BeDrugFree”.
Conform Cătălinei Surcel, director executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului, în cazurile de consum de substanţe psihotrope pentru care copiii au solicitat, în anul 2023, consiliere psihologică din partea asociaţiei, la linia dedicată 116111 – Telefonul Copilului, 7 copii din 10 au raportat manifestări de anxietate, atacuri de panică, depresie, automutilare, ideaţie suicidară, iar 2 copii din 10 au raportat tulburări psihotice precum halucinaţii vizuale şi auditive, delir.
Baza de date a liniei telefonice gratuite de asistenţă pentru copii 116 111, gestionată la nivel naţional de Asociaţia Telefonul Copilului, relevă că în perioada 1 ianuarie – 30 octombrie 2023 a fost înregistrată o creştere cu 53,84% a situaţiilor semnalate de consum de substanţe psihotrope în rândul minorilor, în comparaţie cu întreg anul precedent, arată sursa citată.
Ramona Dabija, comisar şef de poliţie, Director al Agenţiei Naţionale Antidrog, afirmă că tinerii trebuie învăţaţi că toate problemele, în special cele emoţionale, au o rezolvare şi există o reţea de siguranţă formată din familie, profesori şi specialişti, care sunt alături de ei, pentru a-i sprijini.
Potrivit datelor Asociaţiei Telefonul Copilului, în urma cazurilor consiliate la Telefonul Copilului – 116111, consumul de substanţe interzise este mai mare în mediul urban comparativ cu mediul rural. Astfel, 62,1% dintre cazuri provin din mediul urban, iar 24,3% din mediul rural. În 13,6% dintre situaţiile înregistrate, apelanţii nu au oferit date cu caracter personal precum mediul de provenienţă. În ceea ce priveşte statistica pe regiuni, regiunea Bucureşti-Ilfov se confruntă cu un procent ridicat de consum de substanţe interzise, respectiv 61,1% din totalul cazurilor înregistrate din această regiune, în timp ce regiunea Nord-Est (Moldova) reprezintă principala regiune în care a fost raportat consumul de alcool în rândul copiilor, în procentaj de 54,2%, se mai arată în comunicat.
116 111 este linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului şi Orange Romania Communications. Apelul către 116 111 este oferit gratuit de Orange Romania Communications. Linia telefonică este disponibilă de luni până vineri, între orele 10,00 – 20,00. În perioada 21 noiembrie 2001 – 30 octombrie 2023, un număr total de 2.815.676 de apeluri a fost înregistrat de Asociaţia Telefonul Copilului, iar dintre acestea au fost identificate 104.711 cazuri care au necesitat intervenţia instituţiilor abilitate, adaugă sursa menţionată.