Deplasare lungă şi dificilă pentru CSM Petrolul 2 Ploieşti, în etapa a 6-a a Ligii I de baschet masculin: la Cluj-Napoca, pe terenul singurei formaţii cu victorii pe linie în Grupa B, CS Universitatea! Chiar şi aşa stând lucrurile şi mizând pe un lot din care au lipsit o parte dintre jucătorii şi pentru prima echipă – Codruţ Dinu, George Angelian, Robert Pătraru sau David Raşoga – băieţii conduşi de pe margine de Marian Angelian au făcut un meci foarte bun şi au pierdut strâns, cu 69-63 (12-12, 21-11, 16-19, 20-21), după ce cu 70 de secunde înainte de final scorul era egal, 62-62, iar Răzvan Popa rata un lay-up cu care puteam trece în avantaj.
A fost un meci cu două reprize diametral opuse, prima a gazdelor, care au intrat la pauză cu avantaj de zece puncte, 33-23, şi a doua gestionată mult mai bine de ploieşteni, care au reuşit, chiar, să treacă în faţă când mai erau mai puţin de două minute din meci: 60-62!
Ratările de la ultimele atacuri aveau însă să facă diferenţa, iar CSM Petrolul 2 Ploieşti ajunge la un bilanţ de 2 victorii şi 4 înfrângeri în acest sezon al Ligii I.
Ar fi de remarcat jocul foarte bun făcut de Lorenzo Diaconescu, care a încheiat partida în „double-double”, cu 22 de puncte marcate şi 15 recuperări reuşite sub cele două panouri!
Lotul care a făcut deplasarea la Cluj-Napoca a fost următorul: L. Diaconescu (22 puncte, 15 recuperări), A. Suciu (16, 4×3), T. Pîrvu (7, 1×3), R. Popa (6, 1×3), A. Dimov (5, 1×3), R. Movileanu (4), Al. Chirilă (3, 1×3), A. Velcea, G. Mihalache şi A. Rogozanu.
În etapa a 7-a, echipa CSM Petrolul 2 Ploieşti o va întâlni pe ACS Total Sport Bucureşti, meciul fiind programat luni 27 noiembrie, de la ora 20:00, în Sala Sporturilor Olimpia.