”Am votat astăzi (n.n. – luni) proiectul Legii pensiilor, atât de necesar pentru a aduce echitate între pensionari! Astfel, cea mai amplă reformă a pensiilor va intra în vigoare după promulgarea legii de către președintele României.
20 noiembrie era termenul-limită pentru adoptarea de către Parlamentul României a Legii pensiilor, iar votul de astăzi este șansa eliminării pragului de 9,4% din PIB privind cheltuielile cu pensiile, care ar fi condus la înghețarea veniturilor pensionarilor români până în 2070!”, a transmis, pe pagina sa de Facebook, deputatul PSD Prahova Rodica Paraschiv, după votul asupra proiectului de Lege a pensiilor, supus aprobării Camerei Deputaților la începutul acestei săptămâni.
În forma adoptată de Parlamentul României, noua lege aduce echitatea între pensionari și va consolida principiul contributivității, fiind una dintre cele mai ample reforme a pensiilor. Proiectul a fost realizat împreună cu experții Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale, care au confirmat că noua lege este sustenabilă și va aduce stabilitate sistemului de pensii din România.
Din ianuarie 2024, toate pensiile vor crește, apoi din septembrie 2024, se vor mări din nou, dar diferențiat: mai mult pentru cei dezavantajați, mai puțin pentru restul!
Conform prevederilor noii legi, pensia se va majora în fiecare an, la 1 ianuarie, cu 100% din rata medie a inflației plus 50% din creșterea reală a salariului mediu, iar rezultatul acestei sume trebuie să se încadreze în creșterea procentuală a contribuțiilor la bugetul de pensii.