Acești sfinți au viețuit pe vremea împăratului Nero. Au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel și au pătimit pentru Hristos în Kolasia. Din Sinaxar aflăm că, pe când își înălțau rugăciunile către Dumnezeu în sfânta biserică, împreună cu alți creștini, au năvălit asupra lor închinătorii de idoli. Atunci, toți credincioșii care erau în biserică au fugit și au rămas numai Filimon, Arhip și Apfia, pe care, luându-i păgânii, i-au dus la Artoklis făcătorul de pâine al Efesului. Sfântul Arhip a fost bătut aspru și străpuns cu cuțite peste tot trupul, de persoanele care treceau pe acolo. Sfântul Filimon a fost bătut fără milă și, fiind împroșcat cu pietre, s-a săvârșit. Asemenea și Sfânta Apfia a fost ucisă cu pietre și în astfel de munci au trecut sfinții către Dumnezeu.