Cu convingerea că oamenii au nevoie oricând de o comedie bună, „Sistemul Perfect“ coboară, pentru două ore, ­cortina râsului peste tristeţile vieţii cea de toate zilele

Luiza Rădulescu Pintilie

Recunosc că nu ştiu când a spus marele Charlie Chaplin că „Viaţa este o piesă care nu are repetiţii iniţiale, deci cântaţi, plângeţi, dansaţi, râdeţi şi trăiţi intens înainte să cadă cortina şi opera să se încheie fără aplauze !”, dar am aproape certitudinea că se potriveşte perfect vremurilor pe care le trăim. Şi cum viaţa cea de toate zilele se întrece în a ne oferi şi aşa prea multe motive de plâns, rândurile acestea fac trimitere la un „ Sistem perfect” de a coborî… cortina râsului, măcar pentru două ore, exact peste ceea ce ne întristează şi înlăcrimează.
Un sistem pe care nu l-au găsit specialiştii în gelotologie – ştiinţa care se ocupă cu studiului râsului şi al efectelor acestuia asupra corpului omenesc, ci un regizor, Toma Enache, care este convins că „oamenii, ba chiar şi teatrul, au nevoie oricând de o comedie bună”. Iar premiera spectacolului „Sistemul Perfect”, care a avut deja loc pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, i-a adus şi primele aplauze-confirmare celui care a urcat, pe scândura scenei, o adaptare teatrală după savuroasa comedie în trei acte „Sistemul Ribadier” – semnată de Georges Feydeau şi Maurice Hennequin, interpretată pentru prima dată tot în noiembrie, dar în… noiembrie 1892! Dovadă că „râsul este atemporal”, cum spunea laureatul de 22 de ori al premiilor Oscar – celebrul Walt Disney. Dar şi că flerul unui regizor cum este Toma Enache- care şi-a probat din plin dimensiunea realistă şi analiti­că, istoric-documentară proiectând, în premieră pe marele ecran printr-un film artistic apreciat şi premiat naţional şi internaţional, tragismul teribilului experi­ment al reeeducării din închisoarea comunistă de la Piteşti, numindu-l, atât de inspirat, „Între chin şi amin” – a func­ţionat… perfect şi din perspectiva unei antrenante istorioare de viaţă, a cărei temă centrală o reprezintă stratagema unui soţ de a „evada” din rutina conjugală, hipnotizându-şi soţia:” Se întâmplă foarte rar să citesc o piesă, o comedie și să râd atunci când o citesc! Așa s-a întâmplat la «SISTEMUL PERFECT».
La asta adăugați că acest spectacol de comedie beneficiază de harul și talentul unei distribuții de excepție (n.n- Monica Davidescu şi Aurelian Temişan, Silviu Biriş, Ovidiu Cuncea, Cosmin Vîjeu şi Kira Hagi; muzica- Adrian Naidin) și atunci putem vorbi de o comedie care să ne facă pentru două ore să uitam de tristețile și neajunsurile vieții cotidiene! „
Interesant este că fostul director al Teatrului Naţional, artistul şi regizorul Ion Caramitru, şi-a dorit să pună în scenă piesa prezentată pentru prima dată, acum mai bine de o sută treizeci de ani, la Berlin, iar de atunci reluată cu succes pe scenele celor mai mari teatre din lume. Poate e o coincidenţă – sau, poate, că nu este o coincidenţă – faptul că piesa a avut deja premiera naţională exact pe scena acestui teatru, iar între cel care semnează regia – Toma Enache şi cel pentru care, până la stingerea sa din viaţă, a rămas doar un vis – Ion Caramitru – există legătura rădăcinilor aromâne, dar şi adevărul mărturisit de marele actor că tatăl său a stat aproape nouă ani, în trei etape, în închisoarea comunistă, sub acuzația de mic burghez, dintr-o perioadă al cărei… chin l-a marcat atât de mult şi pe regizorul poate de aceea şi mai convins că oamenii au nevoie să pună în balanţa vieţii lor şi râsul, ca un antidot la tristeţea care ne invadează mai des existenţele. Nu cu multă vreme în urmă, printr-un nou volum de poezie, regizorul Toma Enache propunea, în plină pandemie, o soluţie salvatoare: aceea de a ne lăsa infectaţi de… iubire. Şi cum traseul naţional al ­filmului „Între chin şi amin” a inclus, între primele întâlniri cu spectatorii, Ploieştiul – şi asta tot într-o zi de noiembrie, 12 noiembrie 2019, semn că mai nimic nu rămâne întâmplător, iar pledoaria în numele iubirii şi-a lansat-o regizorul Toma Enache tot aici, unde a revenit şi pentru filmările viitorului său film artistic , dedicat compozitorului de geniu George Enescu, e de aşteptat ca şi … secretele „ Sistemului Perfect” să fie dezvăluite într-o zi în oraşul în care Nichita Stănescu a întronat atât de splendida şi cuprinzătoarea imagine a râsu-plânsului. Fiindcă până la urmă… viaţa e vis, aşa cum concluzionează o nouă premieră ce poartă semnătura regizorală a lui Toma Enache şi la care visează din studenţie , căutând răspunsuri la întrebări esenţiale despre existenţa umană inclusiv în umorul unui bufon. De aceea, în loc de încheiere, doar atât: „Umorul constitue o forță. Nimic nu unește mai mult oamenii ca râsul”. ( Lev Tolstoi)