Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare zi de joi să citească materiale „cu parfum de epocă”, despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţulPrahova.

Iniţial, Federaţia Română de Fotbal nu anunţase că după această ediţie de campionat 1972/73 vor urma unele noi modificări în sistemul competiţional, dar… în urma hotărârii Biroului executiv al C.N.E.F.S, ratificat la 26 iunie 1973, numărul de echipe va creşte simţitor la toate eşaloanele fotbalului românesc, începând cu ediţia de campionat 1973/74. Pentru acest sezon competiţional, din judeţul Prahova au fost afiliate 104 formaţii, din care zece au participat la campionatele republicane şi 94 de grupări au participat la competiţiile organizate de Comisia Judeţeană de ­Fotbal, care le-au repartizat, după cum urmează: 16 formaţii s-au întrecut în Campionatul Jude­ţean – Prahova, 36 în Campionatul Municipal Ploieşti, 12 în Campionatul Teritorial Mizil, alte 12 s-au întrecut în Campionatul Teritorial al centrului Vălenii de Munte, iar 18 grupări au făcut parte din Campionatul Teritorial Câmpina, organizat pe două nivele valorice.

Campionatul republican, Divizia B
Din vara anului 1972, în funcţia de preşedinte al A.S. Metalul Plopeni este numit Ion Radu (Cațaonu), cel care avea să conducă asociaţia sportivă pentru o perioadă de 17 ani, dovedind o foarte bună abilitate în această funcţie. Practic, reuşeşte în perioada următoare, împreună cu antrenorul Virgil Dridea şi ajutat îndeaproape de directorul general al Uzinii Mecanice din Plopeni, Gheorghe Şilaev, să ducă echipa pe primele locuri ale clasamentului, fiind foarte aproape de Divizia A. Ca preşedinte al secţiei de fotbal a fost numit inginerul Costinel Baciu. Pe banca tehnică a fost adus în funcţia de antrenor Nicolae Marinescu, fost jucător al echipei C.C.A. Bucureşti şi care a făcut parte din echipa de aur a Petrolului, în perioada 1954/60. Acesta, ajutat de secundul Virgil Dridea, a terminat turul campionatului pe locul şapte. Din lotul echipei Metalul, în această ediţie de campionat au făcut parte următorii jucători : Constantin Şerban, Radu Plopeanu, Nicolae Mărculescu, Vasile Sfetcu – portari, Mihai Negoiţă, Constantin Aniţă, Valeriu Giba, Gheorghe Prunoiu, Radu Alexiu, Ion Bogaciu, Marian Spiridon, Tudor Manolache, Lazăr Ciucu, Nicolae Florea, Dumitru Pisău, în retur s-a trasferat la Petrolul Ploieşti, Petre (Mihai) Alexe, Marcel Urlăţeanu, Mihai Dragomir, Costel Florea, Ion Grecu, Marian Ionescu, Gogu Despa.

Campionatul republican, Divizia C
În ediţia cu numărul XVII a campionatului republican, Divizia C, judeţul Prahova a fost reprezentat de opt formaţii. Startul competiţiei s-a dat duminică, 20 august 1972, iar la întrecere a luat parte Petrolistul Boldeşti, singura reprezentantă a „Văii Teleajenului” în acest eşalon valoric al fotbalului românesc. Antrenorul Petre Ivan a obţinut din nou un loc modest la mijlocul clasamentului, dar „petroliştii” s-au aflat mai mereu în zona retrogradării. Lotul de jucători al echipei în această ediţie de campionat a fost următorul: Teodor, Sărăcin, V. Botta, Dobre, Gheorghe Bucur, Nicolae Vîlsan, Petre Răchită I, Dumitru Dinescu, F. Filipoiu, Ilie Tudor, Stoian, Baciu, C. Răchită II, L. Răchită III, Marin, Ghidraşcu, Militaru, Stănescu, Ion Braşov, Vasile, Dobrescu.

Campionatul Teritorial (ediţia a V-a)
Campionatul Teritorial Vălenii de Munte s-a desfăşurat într-o singură serie, cu un număr de 12 echipe. După disputarea turului de campionat, lider a fost Voinţa Livadea cu 17 puncte, fiind urmată de Recolta Măgurele şi Voinţa Vărbilău, ambele având 14 puncte acumulate.
Clasament: Campionatul Teritorial Vălenii de Munte, 1972/73
1. Voinţa Livadea 14 10 3 1 38 13 23
2. Recolta Măgurele 14 9 2 3 37 14 20
3. Voinţa Vărbilău 14 8 2 4 37 34 19
4. Victoria Olteni 14 6 3 5 25 25 15
5. Recolta Vâlcăneşti 14 5 3 6 30 24 13
6. Recolta Dumbrăveşti 14 6 1 7 23 23 13
7. Mobila Vălenii de Munte 14 5 3 6 33 34 13
8. Progresul Aluniş 14 5 2 7 25 31 12
9. Tinereţea Lipăneşti 14 5 2 7 22 33 12
10. Brădetul Ştefeşti 14 4 3 7 23 31 11
11. Luceafărul Drajna 14 4 2 8 22 35 10
12. Voinţa Vălenii de Munte 14 2 4 8 15 33 8

Echipele Progresul Aluniș, Luceafărul Drajna și Voința Vălenii de Munte s-au retras după disputarea turului de campionat. S-au mai disputat 3 etape din retur și după 14 etape meciurile n-au mai fost programate, renunțându-se la competiție. Voința Livadea a fost declarată campioană și a participat la jocurile de baraj pentru promovare. Decizia Comisiei Județene de Fotbal de înființare a campionatului de categoria a II-a, decizie care a fost publicată în primăvara anului, a bulversat total desfășurarea competițiilor teritoriale din județ.
Voinţa Livadea, echipa campioană, a folosit următorul lot de jucători: Nicolae Bucur Vianu (n. 1935) – Florian Dan, Gheorghe Bucur, Mihai Damian, Gheorghe Bratu, Ovidiu Socoleanu, Ion P. Niţă, Aurică Istrate, Ion Frînculescu, Florea Bratu, Gheorghe Anghel, Vasile Dobre, Nicolae Muşat (Dîrbu), Mihai Niţă, Constantin Neagu. Antrenor Ion P. Niţă, delegat Gheorghe Bucur.
În finala Cupei României, faza teritorială, s-au întâlnit Recolta Dumbrăveşti şi Recolta Măgurele 6-5(0-0,1-1) – după penalty. Au marcat: Constantin Stoica (min. 78) și Ion Dudu (81). Au marcat din penalty: Nicolae Pîrvu, Ion Moroiță, Ioan Pîrvu, Ion Căprărescu și Gheorghe Anghel – pentru Recolta Dumbrăvești, respectiv Toni Cristescu, Vasile Dudu, Marin Nae și Ion Dudu pentru Recolta Măgurele. Pentru formaţia din Plopeni Sat, condusă de Petre Matei, au evoluat în această finală: Gheorghe Coman, Ion Iordache, Stan Cojanu, Constantin Dumitru – Cotaru, Nicolae Pârvu, Nicolae Găvăneanu, Ion Moroiţă, Gheorghe Anghel, Ion Căprărescu, Constantin Stoica, Ioan Pârvu şi Vasile Pârvu. Antrenorul echipei din Măgurele, Ion Negoiţă – Cocoș, a folosit următoarea formaţie: Vasile Nicolescu – Gheorghe Pricop, Gheorghe Micu, Toni Cristescu, Stelian Vasile, Cornel Negoiţescu, Marin Nae, Ion Dudu, Vasile Dudu, Constantin Nae. Preşedinte: Ştefan Ioniţă.
Arbitru: Aurel Alionte (Slănic).
Formația Geamuri Scăieni a făcut parte din Seria B a Campionatului Municipal Ploieşti, care a fost organizat în această ediţie cu trei serii, prima fiind Seria A – denumită şi seria Municipiu şi seriile B şi C la care au participat fostele echipe din Campionatul Teritorial Ploieşti. La finalul campionatului, echipele clasate pe primul loc din cele trei serii au susţinut jocuri de baraj pentru a desemna echipa „campioană” a Municipiului Ploieşti, dar şi cele două formaţii care urmau să participe la turneul final al barajului pentru promovare în Campionatul Judeţean – Prahova. Reprezentanta „Văii Teleajenului” -Geamuri din Scăieni- a obţinut următoarele rezultate.
PECO Ploieşti – Geamuri Scăieni 1-0
Geamuri Scăieni – Unirea Brazi 2-1(1-0)
Au marcat: I. Tănăsoiu (38), Petre Marin (59).
Clasament final: baraj Municipiu Ploiești, 1973
1. PECO Ploieşti 2 2 0 0 4 1 4
2. Geamuri Scăieni 2 1 0 1 2 2 2
3. Unirea Brazi 2 0 0 2 2 5 0

Campioană municipală : PECO Ploieşti – antrenor Ştefan Neagu. Primele două clasate au obţinut dreptul de a participa la turneul final al barajului pentru promovare în Campionatul Judeţean – Prahova.
Barajele pentru promovare în Campionatul Judeţean, Categoria I
Au participat următoarele campioane teritoriale – 1973:
1. Geamuri Scăieni – din Campionatul Municipal Ploieşti
2. Electromotor Câmpina – din Campionatul Local Câmpina
3. PECO Ploieşti – din Campionatul Municipal Ploieşti
4. Ştiinţa Valea Călugărească – din Campionatul Local Mizil
5. Voinţa Livadea – din Campionatul Local Vălenii de Munte
Etapa I (1 iulie 1973)
3. Voinţa Livadea – stă
Etapa a II-a (Miercuri, 4 iulie 1973)
1. Ştiinţa V. Călugărească – Voinţa Livadea 1-2 teren Flacăra.
3. Geamuri Scăieni – stă
Etapa a III-a (Sâmbătă, 7 iulie 1973)
1. Geamuri Scăieni – Voinţa Livadea 4-1 teren Prahova
Etapa a IV-a (Miercuri, 11 iulie 1973)
1. Voinţa Livadea – Electromotor Câmpina 0-2 teren Prahova
2. Geamuri Scăieni – PECO Ploieşti 2-4 teren Flacăra
Etapa a V-a (Sâmbătă, 14 iulie 1973)
1. Geamuri Scăieni – Ştiinţa Valea Călugărească 6-0 teren Prahova
2. PECO Ploieşti – Voinţa Livadea 3-2 teren Flacăra
Clasament – Baraj teritoriale Prahova, 1973
1. PECO Ploieşti 4 4 0 0 11 5 8
2. Geamuri Scăieni 4 2 1 1 15 8 5
3. Electromotor Câmpina 4 2 1 1 9 6 5
4. Voinţa Livadea 4 1 0 3 5 10 2
5. Ştiinţa ICVV Valea Călugărească 4 0 0 4 3 14 0

Au promovat în Campionatul Judeţean, Categoria I:
1. PECO Ploieşti
2. Geamuri Scăieni