N.Dumitrescu

Declanșat pe data de 2 noiembrie a.c., așa cum v-am anunțat în ediția ziarului nostru de la sfârșitul săptămânii trecute, protestul de la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Prahova, soldat cu întreruperea activității totale cu publicul în intervalul orar 9.00-16.00, a continuat și ieri. O dovadă, de altfel, a confirmării, de către cei 80 de angajați ai instituției, că demersul inițiat va fi unul generalizat, pe o perioadă nedeterminată, aceștia alăturându-se acțiunilor declanșate la nivel național de către Blocul Național Sindical, împreună cu afiliatul său Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, dar și cu Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești. Principalul motiv al protestului este legat de promisiunea neonorată a guvernanților privind majorarea salariilor, cei de la BNS susținând că, urmare a demersului lor- așa cum s-a și dovedit, de altfel- activitatea de relații cu publicul va fi grav perturbată, afectate fiind, totodată, atât procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii, cât și derularea programelor naționale de sănătate, în condițiile în care la acest protest participă angajații de la toate casele de asigurărări de sănătate din țară. De adăugat că decizia inițierii protestului generalizat până la soluționarea revendicărilor lor, în cazul angajaților CAS Prahova, a fost salutată și de alți reprezentanți din domeniul sănătății de la nivelul județului. Concret, ieri, atât Colegiul Medicilor Prahova, cât și Colegiul Farmaciștilor Prahova și-au făcut publică, prin intermediul unor comunicate de presă, susținerea față de demersul inițiat de către angajații CAS Prahova. ”Colegiul Medicilor Prahova sprijină demersul angajaților din Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Prahova. Problemele ridicate de aceștia sunt reale, protestul fiind ultima modalitate de a atrage atenția decidenților cu privire la situația lor. Casa de Asigurări este un actor foarte important în sistemul de sănătate, iar consecințele nerezolvării problemelor se vor răsfrânge în final asupra activității medicilor și a sănătății pacienților. Solicităm astfel ca revendicările colegilor noștri să fie rezolvate rapid și corect pentru bunul mers al activității medicale din județul nostru”, se arată în comunicatul semnat de dr. Simona Schnelbach, în calitate de președinte al Colegiului Medicilor Prahova. La rândul său, președintele Colegiului Farmaciștilor din Prahova, farmacist Silviu Constantinescu, a ținut să transmită: ” Este imperios necesar ca guvernanții să ia în seamă revendicările angajaților și să le rezolve cu celeritate, pentru ca activitatea CAS Prahova să reintre cât mai curând în normal. Un act medical de calitate nu se poate desfășura fără contribuția determinantă a CAS Prahova”.