F.T.
Potrivit unei statistici efectuate la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), peste 500 de persoane vârstnice își pierd viața sau sunt rănite, în fiecare an, în urma incendiilor.
„Cele mai multe cazuri soldate cu decese se înregistrează în rândul persoanelor de peste 70 de ani. Anul trecut, în România s-au produs, în medie, zilnic, 19 incendii la locuințe, majoritatea dintre acestea în mediul rural”, mai precizează sursa citată.
În acest context, IGSU, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, e.on şi Delgay Grid lansează o nouă campanie națională de informare, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”.
„Campania – informează reprezentanţii IGSU – își propune să sublinieze importanța decisivă a măsurilor de prevenție care trebuie respectate de către cei în cauză sau de către aparținători, pentru preîntâmpinarea unor evenimente soldate, de cele mai multe ori, cu pierderi de vieți și pagube materiale însemnate. Mesajele acesteia aduc în prim-plan necesitatea schimbării mentalității, în special în cazul persoanelor în vârstă, în ceea ce privește importanța realizării din timp a lucrărilor de întreținere, a reviziilor periodice și a reparării instalațiilor electrice și de încălzire, precum și a coșurilor de fum”.