Nicoleta Dumitrescu

Cu cât rămân mai puține file de rupt din calendarul acestui an, cu atât este mai aproape, mai ales pentru politicieni, anul 2024, mai exact anul electoral 2024! Așa că, din această perspectivă, a multiplelor runde de alegeri, cu atât mai mult încep partidele să se pregătească în ideea stabilirii atât a listelor de candidați cât, mai ales, a promisiunilor pentru fiecare rundă de alegeri în parte.
De aici și explicația, mai ales în cazul partidelor aflate la putere, a repeziciunii cu care sunt puse pe agenda prorităților, în vederea aprobării și ca să capete și literă de lege, atât a numeroaselor teme de strictă actualitate, dar, mai ales, a celor de mare sensibilitate pentru popor. Dovadă este cel mai recent anunț al șefului Guvernului, care a precizat, printre altele, că anul viitor pensiile vor crește nu o dată, ci chiar de două ori! Mai exact, acesta a declarat că prima creștere a pensiilor, cu 13,8%, va fi la 1 ianuarie 2024, iar a doua creștere, fără să precizeze și cu cât, în septembrie anul viitor, odată cu aplicarea noii legi a pensiilor, lege care, a mai punctat premierul, ”va elimina inechitățile”, pentru că principiul de bază al acestei legi va fi ”pensii egale, pentru muncă și contribuții egale”! Ce reprezintă, de fapt, acest anunț? Nimic altceva decât o pregătire, din perspectiva ”punct ochit, punct lovit”, pentru cea mai mare concentrare de electorat așteptată la urne anul viitor – pensionarii, categoria de vârstă care bucură ochii liderilor de partid ori de câte ori o vede în campaniile electorale, având în vedere că voturile cele mai multe, în anii electorali, tot de la seniori – cum sunt alintați – provin. De fapt, pensionarii au reprezentat, și încă mai reprezintă, slăbiciunea partidelor, știindu-se că orice leu adăugat și trecut inclusiv pe cuponul de pensie se consideră a fi o poartă deschisă către ceea ce-și dorește și acest important segment de populație cu drept de vot.
Poate și de aceea, cu și mai mare aplomb, se vorbește, din nou, despre reorganizarea ministerelor, în ideea, adesea fluturată, de a deveni mult mai suple și cu funcționari mai puțini, tot premierul anunțând că la fiecare minister va exista un serviciu unic de avizare, astfel încât nimeni să nu mai stea după hârtii și să bată pe la nenumărate uși pentru a obține o semnătură ori o ștampilă. Cert este că și această inițiativă are destul de mult parfum electoral, de bine ce a fost încadrată la capitolul ”măsuri în întâmpinarea așteptărilor cetățenilor”…
Dacă ar fi însă ca politicienii, cu adevărat, să aplice măsuri pe care poporul le tot așteaptă, atunci primele ar trebui să fie cele care îi vizează direct pe ei. Or, până acum, cei din politică nu au făcut nimic prin care să arate că sunt dispuși să renunțe, măcar un pic, la ceva din multele privilegii de care au parte, astfel încât să compenseze, tot măcar un pic, cu multele lipsuri de care au parte românii, mai ales cei de rând.
Numai că, doar în prag de alegeri, așa cum se întâmplă și acum, politicienii încearcă să probeze că au oarecare deschidere către problemele românilor, umblând cu ceva plusuri la cuantumul salariilor minime pe economie și la pensii. Este o strategie veche, transmisă de la o coaliție aflată la putere la alta, pentru că nici vorbă de empatie pentru cei cu venituri mici, dinspre politicieni, când vine vorba despre cum se poate descurca un român nu cu 100 de lei pe zi atunci când merge la cumpărături într-un magazin, cum s-a făcut proba recent, chiar de la vârful Palatului Victoria, ci cu câțiva lei pe zi, având în vedere că grosul salariului lunar se duce pe palata facturilor și rate la bănci. Prin urmare, nici vorbă că tot ceea ce vor face de acum încolo politicienii pot fi considerate măsuri în întâmpinarea așteptărilor cetățenilor. Promisiunile le vor face în așa fel încât strategia să le fie de folos tot lor, pentru strângerea voturilor!