Florin Tănăsescu
Prinși pe picior greșit de gestul ïnedit al premierului – a se vedea chestia cu suta de lei, suficientă traiului zilnic -, și alți aspiranți la fotolii de guvernanți s-au gândit să facă o mișcare asemănătoare.
Nu înainte de-a zice: „Da’, ce? Noi suntem mai fraieri?”.
Să-i luăm la întâmplare:
Grupul ne-a zburat Penele. Ăsta a arătat cum se poate încălzi un familion la godin. Câțiva membri de marcă s-au dus în pădure, au dat binețe ghebelor și-au zis „Sărut-mâna, Scufița Gri!”. Nu de alta, dar nu le plăcea culoarea roșie.
Când au văzut un tei, au luat o crenguță din el și-apoi au apărut la televizor, reuniți în jurul godinului de care ziceam.
„Stimată populație, cu această cracă se poate încălzi o familie cu doi copii. Și soacra! Și-au pus gaz, și-au dat foc vreascului, și-a ieșit un fum gros.
Iar poporul – adică o parte din el – din cauza perdelei de fum, s-a hotărât: „Pe ei îi votăm!”.
Trupa Uniți Sub Rambleu a demonstrat că se poate face duș cu apă la temeratura de minus un grad peste nivelul zero al mării. Liderii și-au tras pe ei izmene și plăpumi, de nădușeau, nu alta. Se întâmpla într-o frumoasă zi de octombrie, dar ei au zis că-i Boboteaza. Așa că au plonjat în Lacul Sfânta Ana, să scoată Crucea Sfântului Andrei. Live, să vadă toată țara! Și au ieșit teferi. Cel puțin așa păreau la televizor…
Iar poporul – adică o parte din el – a zis: „Izmene pe călător votăm!”.
Ramura Tezaur sub Bucegi și-a trimis pe cei mai destoinici și vorbăreți oameni prin munți. După ce-au făcut o demonstrație despre cum se folosește coarda – în special, cum se sare – au dispărut. Purtătorul lor de cuvânt a explicat nației îngrijorate că s-au alăturat speologilor, în căutare de potcoave de mârțoage vii prin tunelurile din Bucegi. „Dar vor apărea la momentul potrivit”, a dat asigurări portavocea.
Iar poporul – adică o parte din el, deloc de neglijat – și-a zis în gând: „Votat anticipat”.
Au mai fost și alte pâlcuri politice care s-au rupt în figuri. Doar n-om sta să le enumerăm pe toate!
Poanta e următoarea: Ei s-au întrebat „Da’, ce? Noi suntem mai fraieri?”.
Noi – adică o parte dintre noi – vom zice la anul: „Bă, iar am căzut de…!”
Noi alegem și cu ce trebuie completate cele trei puncte.