• Nici Prahova „nu a fost sărită din schemă“

F.T.

Potrivit datelor centralizate la nivelul Poliției Române, în perioada 6 – 19 octombrie 2023, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, oamenii legii din cadrul inspectoratelor județene au pus în aplicare 137 de mandate de percheziție domiciliară, precum și 69 de mandate de aducere, în dosare penale ce vizează infracțiuni economice.
În cauzele penale instrumentate, față de 42 de persoane au fost dispuse măsuri preventive, fiind desfășurate 18 acțiuni de amploare, iar pentru recuperarea prejudiciului cauzat au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 22.778.787 de lei.
Cu titlu exemplificativ, reprezentații Poliției Române amintesc că, în data de 17 octombrie a.c., „reprezentanți ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești și în orașul Urlați, la domiciliile unor persoane, respectiv la sediul și punctul de lucru ale unui agent economic, bănuite de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. În fapt, în perioada noiembrie 2022 – prezent, persoanele în cauză ar fi oferit spre vânzare, prin intermediul unui magazin online, dar și al unui punct de lucru fizic, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Ploiești, accesorii pentru telefoane mobile inscripționate cu însemnele unor mărci protejate, despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute, conform indicațiilor titularilor de marcă, dar și raportat la prețurile practicate.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate mijloace materiale de probă, respectiv înscrisuri financiar-contabile, referitoare la proveniența și gestiunea articolelor oferite spre vânzare și alte date care pot fi folosite la administrarea probatoriului”.