N. D.

Cel mai titrat cor din România, Madrigal, va susține în această săptămână, în Prahova, un concert de muzică sacră. Evenimentul este programat să aibă loc pe data de 19 octombrie a.c. la Sinaia, la ora 18.00, la Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Inimă a lui Isus”, accesul publicului fiind liber, în limita locurilor disponibile. La acest concert, dirijor va fi Luca Scaccabarozzi, acesta fiind invitat ca o formă de recunoaștere pentru activitatea sa dirijorală, colaborarea cu ansamblul român venind după obținerea premiului întâi la Concursul Internațional pentru Dirijori de Cor „Romano Gandolfi” de la Parma, din anul 2021, unde dirijoarea principală a Corului Madrigal, Anna Ungureanu, a făcut parte din juriu. Programul de concert include lucrări de muzică corală sacră, atât a capella, cât și cu acompaniament la pian și orgă, de la lucrări de inspirație religioasă din școlile muzicale spaniole și italiene ale Renașterii până la compoziții contemporane, de aceeași factură. Acest concert se înscrie în programul aniversar Madrigal 60, care include o serie amplă de peste 40 de evenimente speciale, ce se desfășoară pe tot parcursul anului 2023. Așa cum s-a precizat, acest program marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, de excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru corul Madrigal. Înființat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925–2011), Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieții muzicale și diplomației culturale naționale și internaționale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către renaștere, muzica preclasică și clasică, romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, corul a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace și Securitate.