F. T.
Mai puţin mediatizaţi, mai puţin cunoscuţi, ieri, poliţiştii de la Transporturi au marcat 42 de ani de la înfiinţarea acestei structuri.
În acest context, într-un text scris de către reprezentanţii Poliţiei Române se aminteşte cum arată o zi pentru un angajat al acestei structuri: „Din pustiul unei gări părăsite, până în forfota unui peron arhiplin, polițistul de la transporturi feroviare știe ce-l așteaptă. Trenurile vin și pleacă, el urcă și coboară de atât de multe ori încât îl cunosc bine și angajații căilor ferate, și navetiștii. Există o frumusețe aparte a muncii în această structură. Copii pierduți au fost regăsiți prin devotamentul acestor oameni. Nu de puține ori, polițistul de la transporturi feroviare este cel care acordă primul ajutor, ori chiar se aruncă pe șinele de cale ferată, pentru a salva o viață. Și în cadrul structurilor de poliție transporturi aeriene și navale, misiunile au același numitor comun: siguranța transporturilor și a cetățenilor!”.
Aşadar, retroactiv pentru ieri, de actualitate pentru azi şi zilele ce vor veni, „La mulţi ani!”.
Foto: Poliția Română