Lucian Avramescu
(14 august 1948 – 12 decembrie 2021)
Cum ai face, tu, lumea din nou
Dacă ai cloci, ca Dumnezeu,
al pământului ou
Din care au ieșit pe rând oameni, coropișnițe și furnici,
Boi de rând și boi stilați, cum sunt unii de pe aici?
Cum ai inventa, tu,
Cuvântul de accept și pe cel de refuz, nu,
Ai pune alte petale
Încătușatelor zale
Ai pedepsi,
La fel, cu nuiaua, prea zburdalnicii copii
Sau ai da ciocolată,
Tuturor celor ce vor să se bată?
Femeia, cum ai face-o, misterioasă,
I-ai pune rochie sau ai lăsa-o să umble goală prin casă?
Spune-mi, dacă ai fi o zi Dumnezeu,
Cum ai face ca eu să rămân eu
Sau m-ai plămădi altcum
Dându-mi drumul rostogol, pe alt drum?
Cum ai face lumea să fie
Nu cu blestemul pe scăfârlie?
Ai tăia femeilor picioarele între care ne primesc uneori
Crezi că e o scamă pe cer șirul de cocori?
Ai face lumea altfel
Sau mai lași în grădini, să zicem, smocul de pătrunjel?
Mai lași în mine dragostea și îndoiala,
Sau vindeci tot și extirpi din suflete răscoala?
Cum ai face, m-ai întrebat la rându-ți, lumea, tu
Dă-mi în cap cu răspunsul tău, acu,
Dar să fie netrucat
Fă-te că ai fi, cel de ceruri, delegat!
Eu, am zis, pipernicit ca o stafie,
Aș lăsa lumea tot așa să fie!
Cum, ai urlat,
Cu tot răul ce ni s-a dat?
Tot ce ne doare
Ură, gelozie, încruntare,
Patima nemăsurată,
Nerecunoștința, iubirea trădată,
Invidia ca o gogoașă
Care prinde osânză, se îngrașă?
Da, pe toate, am zis, tot așa le-aș lăsa,
Din om n-aș lua nici dragostea și nici nebunia sa!
De ce? M-ai întrebat descumpănit,
Omul e imperfect și trebuie recioplit!
Tu vrei să omori, am răspuns, tragediile toate,
Poemele homerice, dramele și iubirile înflăcărate,
Poezia lumii, de la Epopeea lui Ghilgameș, ar muri deodată
Construind un om ideal, din hârtie creponată,
Lasă-l, te rog eu,
Imperfect și luminos, cum l-a brodit Dumnezeu.
29 octombrie, 2017, Sângeru
