* Propunându-şi ca obiectiv principal prevenirea obezităţii infantile, Fundaţia Prais a lansat şi la Ploieşti mişcarea „Şi eu trăiesc sănătos-SETS”, adresată elevilor din clasa I şi a II-a din toate şcolile primare din municipiu. La nivel naţional, proiectul se derulează de cinci ani, angrenând peste 136000 de elevi din clasele I-IV, din sute de şcoli, şi aproape 3000 de cadre didactice, potrivit unui comunicat al fundaţiei amintite. Educaţia tinerilor pentru un stil de viaţă echilibrat este un obiectiv pe termen lung al fundaţiei, mişcarea naţională SETS pe care aceasta o promovează fiind parte a celei mai mari reţele globale de prevenire a obezităţii, ce reuneşte zeci de programe similare din 30 de ţări.De altfel, în organizarea Fundaţiei Prais s-a desfăşurat la Bucureşti primul Forum European al Obezităţii. Între partenerii mişcării SETS se regăsesc ministerele Sănătăţii şi Educaţiei Naţionale, dar şi foruri medicale şi sportive- Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Societate Română de Nutriţie şi Boli Metabolice,Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport etc.
Câteva date dintr-un studiu realizat la iniţiativa fundaţiei, pe un eşantion de 677 de părinţi ai elevilor de clasa I din zeci de şcoli bucureştene sunt mai mult decât interesante: doar 38 la sută dintre copii fac mişcare în fiecare zi, aproximativ jumătate petrec în medie 2 ore pe zi în faţa unui ecran, iar în weekend-3 ore, iar o treime dintre aceştia petrec chiar peste 4 ore în zilele de la sfârşitul săptămânii. Aceştia dedică mare parte din timp somnului, apoi activităţilor şcolare şi studiului individual. În ceea ce priveşte alimentaţia, 68 la sută dintre copii mănâncă trei mese principale pe zi, jumătate mănâncă şi între mese. Cei care doresc mai multe informaţii despre mişcarea „Şi eu trăiesc sănătos!” le pot găsi pe portalul de informare publică dedicat părinţilor şi
copiilor www.sets.ro.
* O cură de detoxifiere nu înseamnă înfometare şi nicio alimentaţie dusă la extreme, însă este întotdeauna eficientă pentru corp, cât timp nu privează organismul de nutrienţi esenţiali. Sucurile de fructe şi legume pot fi o modalitate foarte bună de a iniţia procesul de slăbire, dar şi pentru susţinerea sistemului imunitar şi a celui digestiv care uneori are nevoie de o pauză. Dacă se alătură curei de detoxifiere şi principiile Nutriţiei Ortomoleculare, care susţine că disfuncţia celulei reprezintă cauza îmbolnăvirilor şi chiar a obezităţii, se va obţine detoxifierea organismului în mod sănătos, dar şi o slăbire în acelaşi timp, potrivit Libertatea.















